Un bărbat de 68 de ani a ajuns joi seară în stare gravă la Iaşi după ce a căzut în beci şi a fost găsit după aproape o zi. Totul s-a întâmplat într-o gospodărie din Truşeşti, unde bărbatul locuia singur. În urmă cu două zile acesta a avut treabă prin preajma beciului şi din nefericire a călcat pe capacul putred şi a căzut în gol de la aproape doi metri.
Bărbatul s-a lovit la cap cu putere, rămânând inconştient preţ de câteva minute. Ulterior, acesta şi-a revenit şi a încercat să iasă, însă s-a văzut în imposibilitatea de a ieşi. A început să strige după ajutor, însă nimeni nu l-a auzit. Din fericire, unul din vecini l-a găsit după o zi, acesta chemând alţi oameni în ajutor şi reuşind să îl scoată din beci. Ulterior, oamenii au chemat o ambulanţă, care l-a transportat pe bărbatul rănit la Urgenţe.
Acesta a fost supus unui examen imagistic, care a scos la iveală un cheag de sânge la nivelul creierului, ca urmare a loviturii la cap.
Medicii spun că bărbatul a avut noroc de faptul că a fost găsit la timp de cineva şi nu a suferit şi de deshidratare.