Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” au găzduit ieri după amiază vernisajul expoziţiei „Evoluţii”, manifestare prilejuită de sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea Şcolii Populare de Arte.
Expoziţia include lucrări realizate de elevi şi absolvenţi ai acestei instituţii de cultură.
Muzeograful Ana Elisabeta Coşereanu a declarat că Şcoala Populară de Arte implineşte o frumoasă vârstă, care care se înscrie într-o altă cifră rotundă cea de o sută de ani de România. „Să ai într-un oraş o Şcoală Populară de Arte ar trebui să conştientizăm că este un lucru deosebit. Să ai într-un oraş un profesor cum este domnul Victor Hreniuc, ar trebui să însemne foarte mult pentru noi. Este cel care a format generaţii de artişti, care s-au remarcat pe plan local, naţional şi au depăşit demult graniţele ţării. Şi nu este singurul, aici este şi doamna profesoară Angela Hreniuc, şi au fost mulţi profesori de-a lungul anilor care v-au îndrumat paşii. Să le mulţumim în gând şi în suflet pentru ceea ce au făcut şi să ne gândim că şi cei care sunt actualmente sub oblăduirea domnului director Liviu Andronic şi cei sub îndrumarea cărora copii încearcă să-şi desăvârşească talentul vor fi măsura prorfesorilor înaintaşi, iar elevii lor pe măsura celor care fac mândrie astăzi”, a declarat Ana Elisabeta Coşereanu.
Liviu Andronic le-a mulţumit celor care au onorat invitaţia la vernisaj, elevi, profesori, foşti absolvenţi şi profesori ai acestei instituţii de cultură, directori ai şcolilor populare de arte din ţară. Printre foştii absolvenţi ai acestei prestigioase instituţii de cultură s-a aflat şi Vania Atudorei, Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani, profesor titular în tehnologii de fabricarea medicamentelor la Colegiul „Gerald Godin” din Montreal – Canada. „Este pentru noi un eveniment special, dar, cu cât este mai special, cu atât este mai emoţionant. O instituţie educativă, dar care de fapt este un aşezământ de cultură adevărată, când împlineşte 50 de ani de activitate, cred eu că este un moment suprem pentru cei din generaţia care sărbătoreşte acest jubileu. Şi pentru noi asta este, este momentul suprem în care noi încercăm să demonstrăm că celor care au iniţiat, care au făcut primii paşi, entuziaştilor primilor ani nu au de ce să le pară rău că noi cei de astăzi am fi greşit cu ceva ci, dimpotrivă, noi am încercat să ne ridicăm valoric şi am încercat în acelaşi timp că devenim o entitate distinctă în peisajul cultural botoşănean. Este munca noastră, a celor de azi, ca un prinos adus celor de ieri. Împlinim 50 de ani de activitate şi este momentul nostru special, este momentul pe care nu-l ratăm şi de aceea am ţinut din inimă să reuşesc ca la această aniversare să trec prin toate etapele legale acea atribuire de nume instituţiei noastre. Am reuşit, mă bucur, este un nume uriaş pe plan mondial şi asta nu face decât ca noi cei de astăzi să ducem mai departe ceea ce am construit la un nivel superior pentru a fi măcar acolo în apropierea acelui nume uriaş, George Enescu. Şcoala Populară de Arte George Enescu”, a declarat Liviu Andronic.