Un bătrân a ajuns ieri la spital rănit grav, după ce a fost lovit în plin de o ambulanţă. Accidentul a avut loc ieri după-amiază, în zona bazarului din municipiul Botoşani, la intersecţia dintre străzile Ion Pillat şi Calea Naţională. O ambulanţă venea spre spital, transportând un pacient pe targă, şi cobora dinspre Cinema Luceafărul spre Calea Naţională, iar la intersecţia din faţa artizanatului a lovit un bărbat în vârstă de 71 de ani.
Bătrânul a fost aruncat pe asfalt la câţiva metri de trecerea de pietoni, iar la faţa locului au intervenit mai mulţi trecători şi în scurt timp a ajuns o a doua ambulanţă, care se întorcea de la Secţia de Psihiatrie, după transportul unui bărbat.
Bătrânul a primit primul ajutor de la echipajele medicale, după care a fost transportat la spital. „Pacientul prezenta un politraumatism prin accident rutier. Acesta avea traumatisme puternice la nivelul craniului, feţei, la nivelul umărului drept, abdomen drept şi la nivelul coloanei lombare”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
În urma accidentului, declaraţiile luate de poliţiştii ajunşi la faţa locului au fost contradictorii. Astfel, ambulanţierul a declarat că bătrânul nu se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului şi că circula cu sirenă şi girofar în funcţiune, în timp ce unii martori au spus că bătrânul se afla pe trecere, iar ambulanţa avea doar luminile aprinse, fără semnale acustice. Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul.
Accidente grave cu autosanitare
Din păcate, ambulanţele sunt tot mai des implicate în accidente rutiere grave în judeţul Botoşani. În luna ianuarie o femeie de 72 de ani din Săveni a fost izbită în plin de o autosanitară în misiune. Femeia a murit după câteva zeci de minute la spital. Un alt accident a fost la începutul lunii august a anului trecut, atunci când o autospecială de prim-ajutor de la SMURD, care transporta un pacient către Urgenţe, a fost izbită, pe Bulevardul Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Sucevei, de o maşină al cărei şofer nu i-a acordat prioritate, deşi avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.