Statistici îngrijorătoare. În judeţul Botoşani natalitatea a luat-o la vale. An de an se nasc tot mai puţini copii şi viitorul nu sună bine deloc. Cu ani în urmă se râdea destul de bine la gluma privitoare la „ultimul care pleacă din ţară să stingă lumina”. Din păcate gluma de ieri are toate şansele să devină realitatea de mâine. România se depopulează, dar zona Moldovei parcă şi-a pus în cap să rămână a nimănui, asemenea oraşelor fantomă din Vestul Sălbatic. O zonă pustie la modul cel mai propriu. Nu se mai nasc copii, e un mare adevăr, dar e o realitate ce trebuie analizată mai nuanţat. Nu se mai nasc copii în România; tinerii aflaţi la vârsta la care o familie poate deveni împlinită sunt peste hotare. Acolo se nasc copiii românilor. Nu e vorba de vreo problemă demografică în adevăratul sens al cuvântului, ci de alte meridiane. Fiind practic fugăriţi din ţara lor de hoarda de politicieni pusă pe căpătuială, tinerii aleg alte orizonturi. Acolo aleg să muncească, să-şi întemeieze familii, să-şi crească odraslele. Unii mai speră că vor reveni în ţară la un moment dat, îşi spun că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârşit şi că la un moment dat se vor lua acele măsuri care vor transforma România într-o ţară în care să se poată trăi. Cei mai mulţi însă aleg să nu se uite înapoi şi să plece cât mai departe. Oriunde numai în România nu. Această dramă demografică este mai accentuată în zona Moldovei. De aici pleacă chiar toată lumea. Valorile aleg din start să plece în străinătate. Nu se pot realiza în România, aceasta le este justificarea şi nimeni nu poate spune că nu au dreptate. Al doilea eşalon valoric tot către străinătate ţinteşte. La fel şi al treilea. Firesc, la urma-urmei. Iubirea de patrie are limitele ei. Absovenţii de facultate pleacă. Absolvenţii de liceu pleacă, indiferent că au diplomă de bac sau nu. Peste hotare nu-i întreabă decât dacă sunt dispuşi să-şi rupă şalele în construcţii sau la agricultură. Salahorii pleacă şi ei. Ţin aproape de meseriaşi. Pleacă… Fie că pleacă în străinătate, fie că pleacă spre Cluj, Braşov, Constanţa sau Bucureşti, pleacă. Nu mai vrea nimeni să rămână în Moldova. În Botoşani nici măcar atât. A devenit Moldova un tărâm blestemat de care fuge toată lumea? Se pare că da, cam aici ne-au dus deceniile de politică inconştientă, lipsită de interes pentru zona din care a pornit imboldul Unirii. O fi făcut Cuza unirea din 1859, dar de profitat au profitat cei din sud. După Marea Unire – că tot ni se cere să sărim la cap cu tot felul de manifestaţii cu ocazia Centenarului – situaţia Moldovei s-a înrăutăţit şi mai mult. Moldovenii au fost buni doar de salahori. Moş Ion Roată care ridica bolovanul de unul singur în timp ce elitele din sud şi din vest priveau şi se felicitau pentru reuşită. Dar apogeul dezinteresului faţă de Moldova a fost atins după Decembrie ’89. Toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării au tratat Moldova cu dispreţ. Despre Botoşani ce să mai vorbim? Dispreţul suprem. Judeţul geniilor a fost desconsiderat total. Asta în condiţiile în care – de ce să nu o recunoaştem? – Moldova a fost roşie la toate scrutinurile electorale. Judeţul Botoşani a dat mereu un număr îngrozitor de mare de reprezentanţi PSD în Parlament. A contat? Câtuşi de puţin. Când a fost vorba de investiţii zona a fost trecută cu vederea pe principiul că oricum votează cu PSD, prin urmare nu se merita; banii erau dirijaţi spre zone ce trebuiau cucerite. Atunci când la putere au ajuns liberalii sau democraţii au pedepsit zona pentru votul dat adversarului politic. Chiar dacă adversarul a devenit prieten (să ne amintim de ciudatul hibrid numit USL) situaţia Moldovei nu s-a schimbat. Acelaşi dispreţ. Nu avem drumuri, nu avem spitale, nu avem şcoli, nu avem nimic. Avem doar politicieni care îi tratează pe moldoveni ca pe mărfuri. Drept dovadă faptul că zilele acestea se anunţă mare mobilizare pentru marşul din capitală. Cică sunt aşteptaţi peste 1.000 de botoşăneni. Care se vor deplasa pe buzunarul lor. Nu cred că se va întâmpla chiar aşa, dar hai să luăm de bună varianta oficială. Nu numai că suntem desconsideraţi, dar şi puşi la plată. Oricum botoşănenii vor plăti deplasarea. Mai ales cei care nu vor fi prezenţi la Bucureşti. Miting de susţinere pentru o guvernare ce nu dă două parale pe Botoşani şi pe valorile acestor meleaguri. Consecinţa interesului arătat de aleşi e faptul că judeţul riscă să devină o imensă selişte, una în care nu se vor mai aventura decât amatorii de ţigări ieftine. România se depopulează. Dar prima zonă ce se va depopula complet va fi ţara lui Eminescu, Iorga, Luchian şi Enescu.
Dezinteres şi demografie
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Previous article
Next article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Editorial
Prea măreț pentru o țară așa de mică – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum, că suntem în plină campanie electorală, principala preocupare a politicienilor e să arate cât de mult le pasă de soarta românilor. Și pentru...
Botoșani
cer fragmentat
-0.6
°
C
-0.4
°
-1.7
°
80 %
0.5kmh
84 %
vin
4
°
sâm
2
°
Dum
2
°
lun
4
°
mar
3
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.
EDITORIAL
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...