marți, ianuarie 14, 2025
AcasăLocal BTGospodărie incendiată în Săveni

Gospodărie incendiată în Săveni

O gospodărie din satul Chişcăreni (Săveni) a fost cuprinsă de flăcări, duminică după-amiază, în urma unui incendiu provocat cel mai probabil intenţionat. Focul a fost observat în jurul orei 16.00, când oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, mai ales că exista pericolul ca incendiul să se propage la toate anexele din gospodărie. Cei care au intervenit au fost pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale. Lupta cu focul a durat mai bine de două ore. Flăcările au distrus mai multe bunuri dintr-o anexă, incendiul afectând şi o parte din acoperişul casei. După ce au inspectat zona afectată, pompierii au avansat ipoteza că ar fi vorba de o acţiune intenţionată, cazul fiind preluat de poliţişti.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Maşină distrusă de flăcări

 

Un alt incendiu a avut loc în municipiul Botoşani, în noaptea de duminică, când un autoturism Mercedes parcat pe Strada Maxim Gorki, a fost cuprins de flăcări. Focul a fost observat de locatarii blocurilor din împrejurimi, care au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului Botoşani a intervenit în scurt timp şi a reuşit să stingă flăcările, dar maşina a fost distrusă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0.6 ° C
-0.4 °
-1.1 °
88 %
1.8kmh
100 %
mar
0 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
6 °
sâm
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când jandarmii aveau steagurile. Acu steagurile sunt la alții și jandarmii îi păzesc.

EDITORIAL

Zeci de mii de firme din întreaga țară își restrâng activitatea sau chiar se închid. Sunt fie Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) locale, fie...

EPIGRAMA ZILEI

Dragostea, supremul har E o chestie lumească Inventată de-un avar Ca să nu plătească…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...