În timpul Războiului Rece armata americană a construit mai multe baze militare clandestine în zonele artice, care acum ies la iveală.
În urmă cu şase decenii, în perioada Războiului Rece, americanii au construit o reţea de situri nucleare mobile secrete îngropate în calota glaciară a Groenlandei, ca să se pregătească pentru un posibil război cu Uniunea Sovietică. În perioada respectivă, soldaţii din aceste baze trăiau, practic, în gheaţă, în tabăra Camp Century, care făcea parte din proiectul „Iceworm”, potrivit Vice.
Camp Century a fost închisă în 1967, iar proiectul a fost abandonat. Pe atunci, strategii militari presupuneau că substanţele radioactive periculoase îngropate în tabără vor rămâne blocate pe veci în gheaţa din Groenlanda. Dar acum Groenlanda se încălzeşte din cauza schimbărilor climatice, iar substanţele contaminante riscă să iasă la suprafaţă şi să pună în pericol populaţia Groenlandei şi Canada Arctică.
Camp Century nu e singura instalaţie militară americană din străinătate care e ameninţată de schimbările climatice. Un raport al Pentagonului de anul acesta notează că jumătate dintre bazele americane din toată lumea sunt în situaţie de risc. Dar „proiectul Camp Century e un caz de studiu util”, argumentează Jeff Colgan, profesor de ştiinţe politice şi studii internaţionale la Universitatea Brown, care a studiat problema în detaliu. Asta pentru că nu e foarte clar cine e responsabil de Camp Century, iar acest lucru a stârnit dezbateri politice aprinse. Profesorul Colgan,care este autorul unui nou studiu din Global Environmental Politics care analizează impactul schimbărilor climatice asupra bazelor militare, nu doar ca problemă ecologică, ci şi ca problemă politică şi diplomatică, spune că în clipa de faţă nu se ştie clar cine ar trebui să rezolve situaţia.
Proiectul „Iceworm” arată cât de complicate pot fi aceste situaţii pe plan politic. Camp Century a fost rezultatul unui tratat legal între Danemarca şi Statele Unite, pentru că Groenlanda era pe atunci o colonie daneză.
În 2016, un studiu cunoscut din Geophysical Research Letters a prezis că încălzirea globală va dezgropa baza până în anul 2090 şi a descris în detaliu materialele periculoase îngropate acolo. Studiul i-a alarmat pe mulţi oameni de ştiinţă care au început să analizeze problema în profunzime. GEUS (n.r. – Institutul Naţional pentru Studii Geologice în Danemarca şi Groenlanda) monitorizează calota glaciară groenlandeză de ani de zile, în special locul unde a fost construită tabăra Camp Century. În vara anului 2017, conform spuselor lui Flemming Christiansen, director general al GEUS, în zonă a fost instalată o staţie meteorologică, iar oamenii de ştiinţă au folosit anul trecut un radar pentru a vedea ce se află îngropat sub gheaţă. Informaţiile climatice despre Camp Century sunt disponibile online. Dar politicienii n-au stabilit încă ce ar fi de făcut în privinţa schimbărilor climatice care ameninţă mai multe instalaţii militare din străinătate. Colgan a notat că Pentagonul nu pare să realizeze pericolele încălzirii globale. „Nu e o prioritate, ba chiar e o chestiune ignorată la Washington. Singurii care se agită sunt locuitorii Groenlandei, iar ei nu sunt foarte influenţi”, a conchis Colgan.
Probleme cu mercurul îngropat în permafrostul din Alaska
Cercetătorii de la US Geological Survey (USGS) au determinat că regiunile cu permafrost (sol îngheţat) din emisfera nordică ascund o surpriză extrem de neplăcută: mercurul în cantităţi enorme – de două ori mai mult decât restul mercurului natural de pe planetă. „Descoperirea poate avea implicaţii catastrofale dacă permafrostul se dezgheaţă”, scrie Science Alert.
Mai grav este că permafrostul a început să se dezgheţe, aşa cum s-a observat mai ales în Siberia. Mai mult decât atât, permafrostul poate fi considerat o cutie a Pandorei, conţinând compuşi periculoşi precum dioxidul de carbon, virusuri vechi de zeci de mii de ani şi mai nou, mercur.
„Nu ar fi nicio problemă de mediu dacă totul ar rămâne îngheţat, dar ştim că Pământul se încălzeşte. Deşi măsurătorile cu privire la la rata de dezgheţare a permafrostului nu au făcut parte din studiu, un permafrost în această condiţie poate duce la eliberarea mercurului – este fizică simplă”, a precizat Paul Schuster, autorul principal al studiului şi hidrolog la USGS.
Mercurul natural intră în permafrost din atmosferă. Ca parte a ciclului mercurului, vaporii se leagă de materialul organic din sol, care apoi este îngropat în sediment. În timp, solul îngheaţă şi devine permafrost. Nivelul de mercur a fost măsurat în urma analizării a 13 mostre din diferite regiuni din Alaska, forajele petrecându-se în perioada 2004 – 2012, selectate pentru caracteristicile diverse ale solurilor. Rezultatele au fost în concordanţă cu alte studii asemănătoare. În urma calculelor, s-a aflat că există 793 milioane de kilograme de mercur îngheţat în permafrostul emisferei nordice, cantitate de aproximativ 10 ori mai mare decât emisiile de mercur provocate de oameni în ultimii 30 de ani. Dacă includem şi solurile neîngheţate din regiunile nordice unde se găseşte şi permafrostul există 1,65 de miliarde de kilograme de mercur în subteran – de două ori mai mult decât tot mercurul găsit în restul regiunilor, în ocean şi în atmosferă.
Mercurul poate ajunge în pânze freatice, iar de acolo, implicaţiile pot fi catastrofale. Mercurul anorganic poate fi transformat în metilmercur, o toxină extrem de puternică ce afectează sistemul nervos. Dacă ajunge în atmosferă, poate călători prin întreaga lume.
