La graniţa de vest a României a prăsit un Putin mai mic şi asta ar trebui să ne îngrijoreze, atât din cauza exacerbării tendinţelor eurocritice şi centrifuge în Europa de Est, cât şi pentru puternica influenţă pe care alegerile de duminică din Ungaria o vor avea pe malurile Dâmboviţei. Un lucru este cert, Bruxelles-ul nu mai poate poza în ipostaza celor trei maimuţe – nu văd, nu aud, nu vorbesc – fără ca această atitudine să nu ducă la dezintegrarea uniunii, aşa cum funcţionează ea astăzi. Pe de altă parte, fără banii, fără organizarea instituţională şi fără exigenţele UE, toţi guralivii din Est s-ar întoarce, fără tăgadă, în întunericul ideologic şi material în care i-a ţinut comunismul timp de aproape 50 ani.
Ungaria a ales ca Viktor Orbán să conducă ţara în continuare. Electoratul maghiar, inclusiv cel din Transilvania (sunt sute de mii cu cetăţenie dublă şi, deci, cu drept de vot), a menţinut la putere un om care în campania sa electorală a instigat la ură, a minţit şi a manipulat grosier. A ales două partide cu puternice accente extremiste, care interpretează după propriile interese tot ceea ce îndeobşte erau considerate standarde ale statelor de drept democratice, îngrădind libertatea de opinie şi a presei, modificând constituţia, regulile de funcţionare ale Curţii Constituţionale, ale Parlamentului şi ale Parchetului General. Au modificat inclusiv legea electorală, iar rezultatele sunt cele de duminică, respectiv 2/3 din locurile în legislativ, cu toate consecinţele care decurg de aici. Cea mai importantă fiind aceea că pot vota dimineaţă tot ce a visat peste noapte „el lider maximo”. Ce ne pasă?!? Păi, se vede cu ochiul liber, fără să fii nu ştiu ce specialist: asta se întâmplă şi la noi. Încă nu am ajuns acolo, ai noştri s-au trezit mai târziu, dar nici mult nu mai este.
Acest rezultat electoral, precedat de cel aproape identic al lui Putin, întăreşte şi motivează toate guvernele est-europene care manifestă aceeaşi tendinţă, îndepărtându-le de Bruxelles. Cărora li se alătură şi Austria, unde conduce o coaliţie din care face parte formaţiunea extremistă de dreapta FPÖ. În răspuns, Uniunea Europeană se bazează, pe de o parte, pe pilonul economic, cu rezultatele remarcabile ale comerţului său liber şi, pe de altă parte, pe cel al valorilor democratice şi ale statului de drept. Fiecare nou membru al UE a semnat Carta drepturilor fundamentale. Iar principiile statului de drept, ca premisă pentru o democraţie funcţională, şi democraţia însăşi reprezintă motivaţia generatoare de identitate pentru strânsa asociere a ţărilor europene. Numai că, de ani de zile, se constată călcarea în picioare a acestor valori fundamentale şi înmulţirea ţărilor conduse de partide care nesocotesc sau chiar combat valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Cum a fost posibil una ca asta? Fiindcă ceea ce toţi numim în gura mare, pe unde apucăm, şi când este cazul şi când nu, „stat de drept” nu este definit ca atare nicăieri şi, pe cale de consecinţă, nici sancţiuni pentru demolarea lui nu sunt.
Pare greu de crezut, dar aceasta este realitatea. Copleşiţi de entuziasm, părinţilor UE nici nu le-a trecut prin cap atunci când au fondat-o şi nici mai târziu, când au admis noi membri, că s-ar putea găsi răvoitori care să încerce doar să profite de bunăstarea colectivă, dar să nesocotească regulile care în rândul membrilor iniţiali sunt atât de evident subînţelese încât nu au simţit nevoia să le redacteze în scris. Acum se vorbeşte de activarea unor articole care să ridice dreptul de vot în Parlamentul European şi de introducerea unor sancţiuni economice în baza unor argumente foarte subţiri, fiindcă baza legală pur şi simplu nu există. Comisia de la Veneţia, care se întruneşte doar de două ori pe an, abia îşi propune să elaboreze o definiţie a statului de drept. Vor urma, desigur, ani, până când PE va stabili, în fine, şi sancţiuni pentru încălcarea acelor norme. Dar până atunci Europa va arăta probabil altfel.
Dacă la începutul anului trecut mai erau dubii, incertitudini şi posibile intrepretări în privinţa noii direcţii a Bucureştiului, acum nu mai încape îndoială că centrul de comandă s-a mutat de la Washington, căruia i-a rămas o vagă undă de influenţă în zonă, către Moscova şi noii ei aliaţi. Nesocotirea cu ţâfnă a regulilor economice şi democratice europene produce deja rezultate şi la noi: deficitul economic creşte văzând cu ochii, inflaţia pune stăpânire pe pieţe, veniturile personale scad, infractorii ies rânjind sfidător din puşcării aşteptând despăgubiri grase, administraţia şi-a regăsit aroganţa din vremea comuniştilor şi, în fruntea tuturor acestor transformări, coaliţia de guvernământ mărşăluieşte încrezătoare, lăsând impresia că ştie foarte bine ce face.
Vestul Europei va trebui, cu siguranţă, să renunţe la aroganţa cu care a tratat Estul. La dubla măsură a judecării actelor de corupţie, la dublul standard privind calitatea mărfurilor, la întâietatea intangibilă până acum a pieţelor financiare şi, în general la a vedea Estul doar ca pe o vacă bună de muls. Altfel, iată rezultatele votului popular, chiar şi aşa manipulat şi distorsionat de o presă murdărită de intervenţia brutală a politicului, vor trimite istorie un vis frumos, divizând din nou continentul şi lăsând la voia liberului arbitru, citeşte chiar şi un război, orice evoluţie ulterioară.
