Lumea se mişcă, suntem în plină transformare şi reaşezare a valorilor şi ierarhiilor mondiale. America, scuturată brusc de inutilele scandaluri interne, şi-a regăsit cadenţa care o menţine de atâţia ani pe poziţia de cea mai mare putere economică şi militară a lumii. După cazul Skrypal, doar scânteia care a reaprins vechile alianţe, Occidentul începe să-şi regăsească solidaritatea pierdută. Rusia, care şi-a recuperat aproape în întregime vechea sferă de influenţă din estul şi centrul Europei, se întoarce apăsat la autocraţia care a consacrat-o. Reintrată în această sferă, România – care era cât pe ce să scape către democraţia occidentală – recuperează intens, prin eforturile unui grup infracţional care a pus mâna pe putere şi care nici nu se mai oboseşte să-şi mascheze intenţiile şi direcţia. Acest grup reaşează ţara în umbra Rusiei.
Bucureştiul cunoaşte în aceste ultime 15 luni restaurarea ideologiei de tip naţionalist-comunist, a primitivismului administrativ şi un regres, inimaginabil acum doi ani, înspre totalitarism. Nu am scris întâmplător Bucureşti în loc de România. În lipsă de cadre calificate, după explozia controlată tot de PSD a universităţilor de carton, în capitală sunt aduşi din toată ţara şi puşi în administraţie cei mai incompetenţi indivizi, ca să nu spun cei mai proşti, pe baza unui singur criteriu: obedienţa. Cei care au cunoscut vechiul regim ştiu bine că partidul comunist proceda întocmai la fel. Ministerele s-au umplut de consilieri specializaţi în combinatorică şpagofilă, în aranjamente bugetofage sau, pur şi simplu, în tăiat frunză la câini – în cazul domnişoarelor cu decolteul accentuat de buzele ţuguiate şi al domnişorilor spilcuiţi afini ai baronilor locali.
Agesiunea asupra instituţiilor anihilează nu numai capacitatea lor de funcţionare, ci însăşi sensul existenţei lor şi a culminat cu izolarea preşedintelui, singurul depozitar al unui număr dublu de voturi faţă de banda cleptocrată. Acum, membrii ei nu se mai mulţumesc cu prăduirea bugetului, ci vor de-a dreptul să se eternizeze la putere, una de tip neostalinist. Ultimul atac, cronologic vorbind, cel al asupra BNR, este simptomatic. Isărescu pare să cedat presiunilor PSD şi, după ce în iarnă a tipărit peste 50 miliarde lei, când Cabinetul Tudose nu mai avea bani de pensii şi salarii, acum dă semnale că va proceda la fel, alimentând inflaţia. Nu ştiu dacă e bine că Isărescu nu a cedat complet, lăsând Banca Naţională pe mâna hoţilor, sau că a acceptat acest compromis în speranţa că vor veni vremuri mai bune. Cert este cetăţenii obişnuiţi vor achita nota de plată.
Hoţia, incompetenţa şi prostia promovate de şeful PSD la nivel guvernamental şi-au produs rapid efectul şi, la 15 luni de la preluarea guvernării, economia se apropie rapid de aterizarea forţată. Semnalele se înmulţesc, iar perdelele de fum ridicate de penali nu mai pot ţine prea mult adevărul ascuns. Oamenii încep să simtă efectele în propriile buzunare, iar temerile din piaţă sunt că Guvernul Dăncilă va da un nou atac la economiile românilor din Pilonul II de pensii. Ce face acest adevărat sindicat al corupţiei ca să acopere crahul financiar? Lansează perdele de fum, aşa cum au făcut şi oamenii lui Iliescu şi cei ai lui Năstase şi cei ai lui Ponta. Au lansat acest scandal al protocoalelor secrete dintre Parchete şi SRI. De ce este o perdea de fum? Fiindcă, pe de o parte, Codul Penal în vigoare prevede sancţiuni clare pentru arestare abuzivă, cercetare abuzivă şi chiar judecare abuzivă, cei abuzaţi nu aveau decât să uzeze de ele. Pe de altă parte, acest protocol a dus la condamnarea unui număr semnificativ de infractori. Aţi auzit oameni obişnuiţi, care-şi văd de treaba lor, să denunţe acest protocol după ce el a devenit public? Eu nu.
În realitate, dincolo de miorlăielile lor intens televizate, miza aşa ziselor victime ale protocoalelor incriminate (apropo, începute pe vremea lui Tăriceanu şi continuate de Daniel Morar, fostul şef al DNA) este cu totul alta, ei vor ca acţiunea lor să producă efecte juridice. Adică să fie anulate toate probele, iar ei să fie reabilitaţi. La adăpostul acestei perdele de fum, ei trec pe bandă rulantă proiecte de lege pro infractori. Să despăgubească puşcăriaşii, cu circa 350 milioane euro, în loc să renoveze puşcăriile cu banii ăştia. Sentinţele sub cinci ani să fie executate acasă. Incompatibilităţile să fie prescrise după trei ani, adică mai puţin decât un ciclu electoral. Scopul e limpede, oamenii lor să poată fi membri în oricâte consilii de aministraţie fără să poată fi pedepsiţi pentru asta. Evazioniştii să scape dacă plătesc în timpul cercetării penale, fără confiscarea averii, fără închiderea afacerii, fără vreo altă repercusiune.
Statisticile ultimului an şi modul în care e construit bugetul ne arată că Guvernul nu mai poate să-şi susţină aberaţiile. A renunţat deja la marile proiecte de infrastructură, iar alte rezerve nu are. A devalizat şi companiile de stat din domenii strategice, lăsându-le fără bani de investiţii. Pensionarii speciali pe care i-a produs anul trecut pun presiune pe buget, la fel ca şi umflarea administraţiei cu mii de pile şi clienţi de partid. Atacul asupra unor adversari imaginari – SUA, UE – a devenit ridicol, fiind imediat demontat mental de orice cetăţean cu bun simţ. Şi atunci?
Teama generală nu mai este aceea că toate aceste stricăciuni ar putea fi reparate de orice viitor guvern normal, ci că au devenit ireversibile.
