Autorităţile mai fac un pas în demersul de a moderniza DN 28B Botoşani-Târgu Frumos. Documentaţia, care ani buni a fost ţinta promisiunilor în campaniile electorale, iar drumul se află într-o stare avansată de degradare, se află la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. „Acolo este o procedură de analiză şi validare a documentaţiei şi estimăm că până pe 30 martie anunţul de participare şi documentaţia de atribuire să fie publicate pe SEAP”, au spus reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi. Potrivit acestora, la sfârşitul lunii iunie ar trebui să fie semnat contractul de execuţie a lucrărilor, asta în cazul în care nu vor fi contestaţii la depunerea ofertelor de către firmele interesate să execute aceste lucrări, şi la evaluarea acestora.
Astfel, în scenariul cel mai optimist, lucrările de modernizare a drumului Botoşani-Târgu Frumos ar putea începe în toamna acestui an, dar dacă vor fi contestaţii acestea vor demara în primăvara anului viitor.
Lucrări cu bani europeni şi de la stat
Aceste lucruri vin după ce în luna decembrie a anului trecut Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Modernizare DN 28B Târgu Frumos – Botoşani km 0+000 – km 76+758”, de pe raza judeţelor Iaşi şi Botoşani. Totodată, s-a aprobat şi amendamentul prin care s-a prins finanţarea în bugetul de stat pe anul 2018. Potrivit Hotărârii aprobată de Guvern, finanţarea reabilitării şi modernizării acestui drum naţional se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate.
Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, durata de realizare a acesteia fiind de 24 de luni. În total vor fi reabilitaţi 71 de kilometri de drum naţional, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar investiţia mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul, construirea unuia nou, în timp ce lăţimea drumului va fi de nouă metri, dintre care şapte metri vor fi partea carosabilă.
Documente depuse cu întârziere pentru drumul Botoşani-Ştefăneşti
Dacă la DN28B procedurile sunt avansate, documentaţia pentru reabilitarea DN 29D Botoşani-Ştefăneşti a rămas în urmă. „Documentele abia au trecut de Comisia Tehnico-Economică din cadrul DRDP Iaşi şi au ajuns la Direcţia Siguranţa Circulaţiei şi Monitorizare Trafic din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), comisie ce a solicitat o revizuire de la proiectantul ce a întocmit studiul de fezabilitate cu privire la siguranţa circulaţiei, în special unde există intersecţii între drumul naţional cu drumurile judeţene, cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Indicatorii tehnico-economici vor intra spre avizare la Comisia Tehnico-Economică din cadrul CNAIR”, spun reprezentanţii DRDP Iaşi.
În realitate, documentaţia a fost depusă târziu, deşi putea fi terminată la sfârşitul anul trecut şi ulterior să fie prinsă într-o Hotărâre de Guvern pentru a primi finanţare.
Deputatul Cristian Achiţei spune că s-a pierdut un an tocmai din cauza celor de la DRDP Iaşi, care au depus o documentaţie neconformă în primă fază şi timp de şapte luni nu au reuşit să o refacă. „În august anul trecut Ministerul Transporturilor a solicitat refacerea documentaţiei referitoare la drumul Botoşani-Ştefăneşti dar cei de la DRDP Iaşi nu au mai făcut acest lucru. Era timp fizic să o întocmească de la zero”, a mai spus deputatul. De altfel, acest lucru este confirmat şi intr-un act oficial emis de Ministerul Transporturilor. „Documentele au fost analizate în şedinţa CNAIR în data de 21.08.2017 şi se află în curs de revizuire/completare, conform observaţiilor emise de Direcţia Siguranţa Circulaţiei şi Monitorizare Trafic din cadrul Companiei”, se arată într-un răspuns emis pe 2 martie de Ministerul Transporturilor.
– Alexandru DOROFTEI