După ce anul trecut Departamentul „Centenarul Unirii” din Guvern a fost desfiinţat şi transformat în direcţie în cadrul Ministerului Culturii (şi Identităţii Naţionale – sic!), acum ministrul în funcţie, actorul George Ivaşcu – probabil singurul demnitar din cabinet care are cât de cât legătură cu domeniul pe care-l păstoreşte, a decis să-l descăpăţâneze şi să facă un pic de ordine în ogradă. Asta după ce a descoperit că direcţia era condusă de un fotbalist ratat şi că personalul ei se compune din foşti frizeri, instalatori şi mecanici auto. Meserii onorabile, jos pălăria pentru cei care nu le fac de râs, dar evident fără vreo altă legătură cu prezenţa în guvern afară de relaţiile de rudenie, amantlâc sau mică obligaţie faţă de vreun baron local.
Paul Claudiu Cotîrleţ, directorul demis, a fost şef de cabinet al senatorului Niculae Bădălău, după ce a candidat fără succes la primăria din localitatea sa natală. Este doctor in istorie, titlu obţinut cu teza „Politică, fotbal şi diplomaţie în Peninsula Balcanică 1896-1933”, iar din 2012 este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, după un curs destinat „ofiţerilor cu gradul de colonel/similar şi experţilor civili care ocupă sau urmează să ocupe funcţii de conducere la nivel înalt”. Lista de mai sus expune în scurt exact care sunt calităţile necesare şi traseul de urmat pentru a ajunge într-un guvern PSD. Aşa au funcţionat toate cabinetele de vreo 8-10 ani încoace, cu excepţia notabilă a Cabinetului Cioloş. Ce urmează este hazliu: a căzut Bădălău în dizgraţie, marş afară şi cu toate pilele lui. Dacă am fi fost cu 200 ani în urmă, probabil că luni, după congres, gâdele i-ar fi scurtat de cap pe toţi oponenţii marelui şef.
Niciun moment, nici după alungarea lui Dorel Şandor (fost prorector al Universităţii Petre Andrei din Iaşi şi primul şef al departamentului), nu a contat că sunt sute de proiecte depuse şi nerezolvate (peste 200, după ştiinţa mea), nici că oamenii aşteaptă în judeţe un verdict, ca să ştie dacă se pot apuca de organizare sau nu. Nu contează, până la urmă, nici măcar Centenarul decât în măsura în care mai pot fi oferite câteva sinecuri slugilor obediente sau dacă din proiectele care vor fi aprobate mai pot fi sifonaţi ceva bani. Vreţi să auziţi vorbe mari şi complet golite de conţinutul faptelor, ca la congresul PSD de sâmbătă? Iată: „am convocat Comitetul Interministerial dedicat pregătirii Centenarului … am cerut o implicare interministerială … este un proiect de ţară … Ministerul Culturii a prezentat o analiză a stadiului proiectelor incluse în programul Centenar … Ministrul Culturii a anunţat o serie de măsuri care au ca scop eficientizarea departamentului centenar … dorim ca în anul centenar să prezentăm tot ce avem mai bun” – a spus miercurea trecută premierul Dăncilă, în şedinţa de Guvern. „Măi, uite, chiar se ocupă” îţi vine să spui, luând o mină serioasă, e totuşi o sărbătoare mult prea importantă, nu-i aşa? Şi afli că nu-i aşa, pe protejatul Cotîrleţ şi pe gaşca lui de prieteni nu i-ar fi deranjat nimeni vreodată dacă protectorul lor nu ar fi avut proasta inspiraţie să se pună de-a curmezişul cu şeful.
Situaţia este aceeaşi în toate ministerele. Ultimul exemplu este cel al numirii în funcţii de secretar de stat a fiilor lui Dumitru Buzatu (şef PSD Vaslui) şi Ioan Munteanu (lider PSD Neamţ). Astfel devine evident cine este responsabil de brambureala din guvern. Dacă acceptăm că miniştrii, numiţi pe criterii politice, nu trebuie să fie specialişti în domeniul respectiv, rezultă că cineva din minister ar trebui să se priceapă. Cine, beizadelele şi amantele? Niciodată.
Şi atunci, să te miri când citeşti stupefiat declaraţia lui Marko Bela, fostul şef al UDMR, cu privire la Centenar? „Oare noi, ungurii, pe lângă faptul că am recuperat o parte, nu totul din acele drepturi şi bunuri care ne-au fost luate, foarte exact ce ar trebui să sărbătorim? Să sărbătorim acele promisiuni de la Alba Iulia care nu s-au ţinut până în ziua de astăzi?” Nu comentez dacă are dreptate sau nu, este ipocrit şi el ca orice politician – fiindcă UDMR a fost parte din mai multe guverne, dar ar fi fost bine să tacă pe acest subiect. În Ardeal situaţia şi întreg acest subiect au conotaţii cu mult mai sensibile decât în restul ţării, dar dacă iei în considerare lipsa intercomunicării facile între provincii, dezvoltarea lor revoltător de inegală şi milioanele de oameni care fug din toate regiunile ca apucaţii, poţi să te întrebi ca ungurii: ce anume sărbătorim şi, mai ales, cum o să o facem astfel încât să fie prilej de bucurie şi concordie naţională? Răspunsul nu-i greu de intuit, în toţi anii de după Revoluţie majoritatea manifestărilor patriotice au fost însoţite de huiduielile taberei care nu era la putere, de contestări, de insulte şi de tot felul de reacţii imposibil de văzut la alte popoare.
Nu vedem decât perdele de fum şi false ţinte, toată lumea evită din răsputeri dezbateri serioase privind mersul ţării. Tot sfârşitul săptămânii trecute a fost ocupat cu parodia de congres PSD, la care nu s-a întâmplat nimic altceva decât că Dragnea şi-a pus preferaţii în funcţii apropiate şi a scos-o în lume pe demoazela care-i susţine moralul. În aceleaşi zile a avut loc şi o întrunire a Consiliului Naţional al PNL, în urma căruia tot ce poate fi reţinut este îndemnul lui Orban ca pe plan local fiecare şef penelist să ridice parul la şeful local pesedist. Asta-i tot despre ţară? Da.
