joi, aprilie 10, 2025
AcasăPrima PaginăClienţi taxaţi că nu păzesc apometrele

Clienţi taxaţi că nu păzesc apometrele

Botoşănenii sunt nevoiţi să plătească sute de lei către Nova Apaserv din cauza informării insuficiente a populaţiei. În această situaţie se află cetăţenii cărora le-au expirat verificările metrologice ale apometrelor fără ca ei să ştie acest lucru. În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de joi, consilierul liberal Victor Ivănescu a precizat că a primit foarte multe sesizări din partea cetăţenilor pe această temă. „Nova Apaserv face programări peste două, trei luni pentru verificarea apometrelor, iar în acest timp facturarea se face la pauşal. Verificările se fac pe banii populaţiei, eu nu cred că toţi care facem piaţa mergem cu cântarul după noi să ne cântărim merele sau perele pe care le cumpărăm. Verificarea dispozitivului de măsură trebuie să pice în sarcina celui care vinde un produs sau un serviciu. Nu mi se pare corect ca timp de aproape trei luni, cât durează verificarea la Nova Apaserv, lumea să plătească la pauşal”, a spus liberalul. Acesta a dat exemplul unui botoşănean care timp de două luni nu a avut posibilitatea să dea indexul, iar a treia lună s-a trezit că este facturat la pauşal fără o informare prealabilă.

„El plătea totul electronic şi nu a primit nimic, nici un e-mail sau mesaj. Nu primea facturi acasă în poştă şi trebuie să plătească la pauşal două luni de zile”, a mai spus Victor Ivănescu.

 

„Nu avem un buget prins pentru aşa ceva”

 

Pe facturile emise de Nova Apaserv apare doar o menţiune într-un colţ al facturii, cu trei luni înainte de data expirării apometrelor, prin care consumatorul este anunţat că trebuie să facă verificarea metrologică. Asta în condiţiile în care toate firmele private care se ocupă cu verificarea centralei termice sau a contorului de energie electrică trimit notificări telefonice sau chiar la domiciliul clientului pentru a-i anunţa în repetate rânduri că peste o anumită perioadă trebuie să-şi refacă documentele. Dacă acolo există interes, deoarece este vorba despre bani privaţi, în schimb conducerea operatorului de apă spune că nu este necesar ca oamenii să fie informaţi separat de facturarea lunară, fiindcă este obligaţia fiecăruia să aibă o evidenţă a verificării metrologice.

„Nu avem un buget prins pentru aşa ceva, nu avem fonduri disponibile. Vă daţi seama că ar fi o cheltuială în plus pentru noi să anunţăm pe fiecare în parte de acest lucru, să trimitem plicuri separate. Nu este treaba noastră, ar însemna costuri mari. În plus, noi nu avem personal la metrologie, de asta durează câteva luni această procedură şi legea nu ne permite să mai angajăm”, a spus Cristian Romanovschi, directorul comercial al Nova Apaserv.

 

Programări pentru câteva luni înainte

 

Dacă pentru informarea corectă a botoşănenilor nu sunt fonduri, în schimb salariile directorilor de la Nova Apaserv depăşesc 10.000 lei net lunar, aici fiind inclusă şi cota variabilă pentru performanţele firmei.

La ora actuală cei care au verificarea apometrelor expirată pot să-şi facă programare la operatorul de apă, acestea ajungând la începutul lunii mai, sau la cei trei-patru operatori privaţi autorizaţi,la care programările sunt la jumătatea lunii martie.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.8 °
3.3 °
91 %
8.5kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...