Jurnalismul trece poate prin cea mai grea perioadă a existenţei sale. Şi nu numai în România, ci peste tot în lume jurnaliştii care-şi fac cu adevărat meseria, care au înţeles care este menirea acestei meserii şi care ţin să-şi respecte munca au început să fie urâţi, să fie batjocoriţi de tot felul de indivizi care se informează preponderent de pe Facebook şi Twitter şi care nu reuşesc să facă deosebirea între o ştire, o manipulare sau un „fake” menit doar a aduce cât mai multe like-uri sau clikbait-uri.
Toate acestea au explodat odată cu încurajarea de către organismele internaţionale a aşa-zisului „jurnalism cetăţenesc” şi a diversificării reţelelor de social-media. Nu zic că nu sunt binevenite, dar ele, într-o societate normală, au un rol marginal şi nu trebuie să devină principala sursă de informare. La fel cum nu trebuie să fie principala sursă de informare mediile controlate de tot felul de grupuri de interese, ceea ce, din păcate, la noi se cam întâmplă.
Am ajuns să îi urâm pe cei care înţeleg să-şi facă meseria şi să-i critice şi pe cei de stânga şi pe cei de dreapta, pe cei care pun întrebări incomode personajelor care ne plac, pe cei care nu fac rabat de la calitatea actului jurnalistic. Exemple sunt multe, dar am să mă opresc la doar două, mai recente.
Primul este cazul redactorului şef al „Gazetei Sporturilor”, Cătălin Tolontan. Deşi patronată de Dan Voiculescu, „Gazeta Sportului”, sub conducerea lui Ioaniţoaia şi Tolontan şi-a păstrat independenţa editorială şi a publicat tot felul de puncte de vedere şi anchete, multe dintre ele contrare interesului direct al patronului trustului. Tolontan a fost mereu critic, pentru că asta e menirea unei prese sănătoase, să critice. În momentul în care nu mai critică, acea media s-a dezis de menirea sa de a informa corect publicul.
Cătălin Tolontan a fost direct şi foarte tăios cu Laura Codruţa Kövesi, încercând prin întrebările puse să scoată adevărul de la procurorul şef al DNA. Într-un gest de normalitate, Kövesi a acceptat această convenţie şi a răspuns la toate întrebările, fără a se eschiva, fără a jigni, fără a fi zeflemitoare, etc. Imediat, însă, susţinătorii necondiţionaţi ai procurorului şef al DNA l-au pus la zid, acuzându-l că face parte din planul de discreditare pus la punct de PSD şi derulat prin televiziunea lui Dan Voiculescu.
Nimic mai fals, Tolontan nu şi-a făcut decât meseria şi a încercat să afle adevărul. Atât şi nimic mai mult. Dacă şi asta a ajuns să deranjeze, atunci ne merităm soarta. Şi tind să cred din ce în ce mai tare că suntem incurabili după reacţiile la o postare a lui Adelin Petrişor pe pagina sa de Facebook. Pe scurt, acest a încercat să demonstreze că Mălin Bot nu este jurnalist, că ceea ce a făcut el în ultimele luni de la plecarea de la „România Liberă” nu mai are nici o legătură cu această meserie şi ca să-l citez el „poate fi militant, haiduc, justiţiar, «robinhud», entertainer, orice, dar nu jurnalist”.
În câteva ore s-au „vărsat tone de rahat” în capul lui Adelin Petrişor din partea opozanţilor actualei puteri, acuzându-l pe acesta de toate relele din lume şi ajungându-se chiar până la a se spune că de fapt el „nu este jurnalist”. Păi dacă nici Adelin Petrişor sau Cătălin Tolontan nu mai sunt jurnalişti, nu mai sunt corecţi cu această meserie, atunci chiar că ar trebui să închidem lumina şi să plecăm din ţară, unii către Vest, cei care ştim să respectăm libertatea de opinie, iar restul, şi din păcate cei mai mulţi, chiar şi dintre cei care se dau de dreapta, către „mama Rusia”.
Mai grav e că jurnaliştii adevăraţi, precum cei doi, sunt tot mai puţini, iar din urmă nu prea vine nimeni, pentru că tinerii preferă să aleagă calea uşoară de a face bani şi nicidecum să se pună în slujba adevărului.