Ieri, după audieri, miniştrii cabinetului Dăncilă au spus tot ce au putut. Daea încă se resimte de la o beţie din ’68, Rovana Plumb lansează deja apeluri pentru 18 miliarde de euro fonduri europene şi e nervoasă când află că 15 erau deja lansate de guvernul anterior, ministrul educaţiei spune că el munceşte, nu vorbeşte corect, ministrul economiei leşină de emoţie, ministrul apărării vrea să facă în România un submarin, ministrul administraţiei spune că funcţionarii corupţi să rămână în funcţie că au familie, iar ministrul energiei ne-a împărtăşit că energia aprinde becul. În condiţiile date, ministrul Teodorovici de la finanţe, pe care l-am criticat pentru măsurile lui aiuristice, gen impozitarea bacşişului, pare un geniu.
Putem face haz de necaz o vreme, dar vine vremea să ne întrebăm de ce guvernanţii vorbesc cu noi ca şi cu elevi de clasa a patra, iar explicaţiile sunt ca pentru analfabeţi funcţional. De fapt, paradoxal, politica pesedistă, unde loialitatea e singurul merit pentru a ajunge şef pe undeva, începe să lucreze pentru partid. Li se dă oamenilor falsa impresie că oricine poate fi ministru sau director pe undeva. Nu trebuie să ai şcoală, nu e necesar să te pricepi la ceva, să fii bun în vreun domeniu, nu trebuie să poţi vorbi fluent şi coerent şi, mai ales, corect româneşte, nu e nevoie de nimic. Te uiţi la televizor şi ai o revelaţie. Ia uite la ministrul ăsta, seamănă cu mine, aş putea fi şi eu ministru fără probleme. Doar că el a fost mai deştept şi s-a înscris în partid.
Unul dintre motivele pentru care a fost atât de hulit guvernul Cioloş a fost că a promovat meritocraţia. Ideea că trebuie să te pricepi la ceea ce faci, omul potrivit la locul potrivit, degeaba eşti membru de partid dacă eşti prost. Iar aceste concepte sunt complet străine de politica românească. Şi PSD a ajuns să exceleze la acest capitol. Până acum tot mai ţineau cont, cât de cât, de calitatea oamenilor care ajungeau în funcţii de conducere. Dar acest aspect a devenit irelevant sub domnia lui Dragnea.
Acest fenomen nu a avut loc ieri, ţine de ceva vreme. Oameni despre care e limpede că nu ştiu pe ce lume trăiesc au început să ia hotărâri pentru români. Spre bucuria unui mare număr de oameni, din păcate, care au ajuns să creadă că apartenenţa de un partid poate masca nepriceperea şi diletantismul, că e de ajuns să fii slugă ascultătoare ca să fii şef şi să trăieşti mai bine.
L-am auzit ieri pe Liviu Dragnea şi cu un soi de caracterizare a noului premier Viorica Dăncilă. Cică este civilizată, plăcută, cu bună creştere şi putere de lucru. Plus experienţă europeană. Nu am auzit cuvântul competenţă, care pentru mine e important. Recunosc, nici nu mă aşteptam să îl aud.
A mai spus Liviu Dragnea ce aşteaptă de la noul guvern. Poveştile obişnuite. Debirocratizare (pe când birocraţia sub PSD a ajuns insuportabilă), investiţii (în realitate, investiţiile sunt la un minim istoric în ţara noastră) şi altele asemenea. Plus relansarea pe baze noi a relaţiei cu Uniunea Europeană. De asta mi-e cel mai frică, pentru că, la cum merg lucrurile în ţară, şi după semnalele UE, aceste baze noi ar putea însemna ca România să fie în afara acestei structuri, dacă mai continuă lupta cu justiţia. Iar acest al treilea guvern PSD, care s-a şi mărit, devenind cel mai numeros guvern din toate ţările UE, nu dă semne că va înceta lupta lui Dragnea de a scăpa de puşcărie.
Românii ar trebui să aibă mai mare încredere în ei înşişi. În fond, vreo cinci milioane dintre noi lucrează în afara ţării. Marea majoritate sunt buni şi pricepuţi în ce fac, au demonstrat asta. Ţara mai are încă specialişti, oameni foarte buni în domeniul lor. Ce spun oamenii ăştia oare, când se uită la cei care s-au cocoţat în vârful piramidei puterii?
Recunoaştem competenţa în viaţa noastră de zi cu zi. Când dăm de probleme, căutăm un medic bun, un avocat bun, un mecanic auto bun, un electrician sau instalator bun. Ar trebui, cumva, să cerem aceeaşi competenţă şi de la cei care ne conduc. Poate am avea mai puţine probleme, nu de alta.
Pentru că, dacă e valabil ce spunea Napoleon, că fiecare soldat are în rucsac bastonul de mareşal, nu fiecare membru PSD ar trebui să poarte în geantă bastonul de ministru. Pentru a fi ministru mai sunt necesare şi altele, nu ajunge doar să fii agramat sau tupeist, dar slugă de partid. Sau toate astea la un loc.
