duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTCaptură importantă de ţigări la Stânca

Captură importantă de ţigări la Stânca

Aproape 9.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate, azi dimineaţă, în Punctul de trecere a Frontierei Stânca-Costeşti. Ţigările erau ascunse în pereții laterali, podea și în diverse componente ale unui microbuz condus de un tânăr care intenţiona să intre în România. Captura a avut loc în jurul orei 6.00, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Vitalie G., cetățean moldovean, în vârstă 37 de ani, conducând un microbuz Mercedes Sprinter, înmatriculat în R. Moldova. În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în pereții laterali, în podea, plafon, banchete și în ușa culisantă a microbuzului, cantitatea totală de 177.500 țigarete, Kent și Marlboro, cu timbru de acciză R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de40.825 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei și confiscarea mijlocului de transport.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-2.3 ° C
-2.3 °
-2.4 °
86 %
2.3kmh
19 %
Dum
-1 °
lun
2 °
mar
4 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...