„Dăcât” patru vicepremieri, cam puţini la ce foială este pe lângă caşcaval! Îmi cer scuze pentru formularea golănească, dar am vrut şi eu, măcar odată, să fiu în ton cu nivelul actual din Guvernul României. Care cuprinde aceeaşi şleahtă de întovărăşiţi întru devalizarea finală a ţării, plus alţi 17 noi, că doar trebuie mulţumiţi toţi baronii care-l susţin pe Dragnea. Ba chiar şi-o piţipoancă cu titlul de fiică a regelui pălincii. O recomandare imbatabilă pentru postul desemnat, nu-i aşa? Doar spirtoasele ce mai lipseau din sportul românesc, că-n rest de amfetamine e deja plin. A, patru dintre membrii echipei sunt cercetaţi penal iar un al cincilea este şi trimis în judecată.
Trăim, inclusiv din vina noastră, într-o eră a neruşinării, care a înlocuit bunul-simţ cu tupeul nemărginit şi meritocraţia cu o idiocraţie tot mai agresivă. Fenomenul nu a început de azi, de ieri, ci are o lungă istorie, încă de la instaurarea regimului „democraţiei populare”, care a substituit criteriilor de performanţă şi competenţă triada extrem de longevivă „pile, cunoştinţe, relaţii”. Însă noi, cu toţii, din motive care ar putea face subiectul unui tratat al slăbiciunilor româneşti, am îngăduit ca toate astea să devină, dintr-un coşmar ecranizat la Hollywood, o realitate.
Pentru orice om care a muncit intens şi onest ca să obţină o diplomă universitară, un titlu, un post, pentru orice om care şi-a ales o profesie pe care o exercită cu pasiune şi cu simţul răspunderii, spectacolul oferit de clasa politică de la noi este dezgustător şi descurajant. Căci asistăm, de prea multă vreme, la invazia indivizilor certaţi cu limba română, care nu au nici o competenţă şi nici o profesie, triste figuri eşuate în politică, abonate la banul public – pentru cheltuirea căruia nu vor să fie trase la răspundere – dispuse să treacă în orice moment dintr-un partid ameninţat să piardă alegerile într-unul aflat pe val, lipsite cu totul de orice urmă de ruşine.
Se minte pe faţă, agresiv, de la cel mai înalt nivel, liderii dând în acest fel tonul pentru întreaga administraţie. La observaţiile Comisiei Europene privind derapajul brutal al legilor justiţiei de la noi, Dragnea şi Tăriceanu răspund în cor că Bruxelles-ul nu este bine informat. „Comisia a urmărit îndeaproape procesul parlamentar din România şi evoluţia discuţiilor asupra acestor legi, în decurs de mai multe luni. Suntem foarte bine informaţi despre acest proces, despre mizele care sunt în joc şi despre potenţiale riscuri. Suntem în contact cu Guvernul, Parlamentul, sistemul judiciar şi societatea civilă din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare” – au răspuns preşedintele şi vicepreşedintele UE. Formularea cheie în cele de mai sus este „mizele care sunt în joc”, care – în contextul de mai sus – îi face pur şi simplu mincinoşi pe liderii celor două camere ale Parlamentului României. Subiectul pare aproape închis. Pe urmele Poloniei şi Ungariei, ne aşteaptă fără îndoială suspendarea dreptului de vot şi a fondurilor, întâi cele de coeziune apoi şi cele structurale.
Cât contează asta şi dacă liderii de la Bucureşti ştiu ce-i aşteaptă? Ştiu, bineînţeles, fiindcă deja umblă cu miloaga pe la băncile şi guvernele străine după împrumuturi. Banii din fondurile europene nu se prea pot subtiliza, că de la un asemenea furtişag i s-a tras şi şefului ăl mare Dosarul Belina, dar cu banii din împrumuturi faci ce vrei. Cam asta e filozofia economică a Guvernului Dragnea III. Pe holurile întâlnirii de la Davos a liderilor şi bancherilor lumii (de la care noi lipsim, bineînţeles, cine să stea de vorbă cu o clică de infractori?) se vorbeşte deschis despre o „criză românească”, generată, pe lângă decredibilizarea principalelor instituţii ale statului, de profunde dezechilibre economice. Practic, liderii lumii iau deja în calcul prăbuşirea democraţiei româneşti, însoţită de un zgomotos crah financiar, ca pe un fapt inevitabil în calculele pe care le fac cu privire la dezvoltarea economiei globale. Totul în numai un an!
Ce vor însemna toate acestea pentru noi? Este de aşteptat un puhoi de ordonanţe de urgenţă, cel mai probabil pe justiţie, pentru că ceasul ticăie nemilos în procesele lui Dragnea şi a acoliţilor lui. Fiul său tocmai şi-a lichidat afacerile şi a transferat în afara ţării tot ce a putut. Apoi, va urma mulţumirea baronilor, că nu degeaba şi-a împestriţat cabinetul cu trimişii acestora. Asta înseamnă investiţii locale mici, cârpeli şi tot felul de lucrări din care banii pot fi sifonaţi fără vreo grijă. Nu degeaba s-a mărit plafonul pentru lucrările care trebuie licitate şi nu degeaba s-a ridicat obligativitatea publicării licitaţiilor pe SEAP. Inaugurările de WC-uri cu panglică şi primar, cum s-a întâmplat deunăzi în Neamţ, vor deveni obişnuinţă, adevărate victorii ale capitalului autohton în dauna hrăpăreţilor occidentali. Vor fi reluate şi, mai mult ca sigur, implementate impozitarea firmelor pe cifra de afaceri, introducerea impozitului pe gospodărie, taxa de solidaritate pentru cei cu venituri mari şi noua lege a pensiilor. Cu excepţia marilor companii, care au capacitatea logistică de a gestiona modificările majore de legislaţie şi din fiscalitate, restul actorilor economici vor ceda. În acest context, mă tem că fluxul actual de ieşiri, de circa nouă români pe oră, va creşte până la sfârşitul anului la cote imprevizibile. Din umbra Siriei, ţară aflată în război, vom răzbi pe locul I, devenind ţara cu cea mai mare emigraţie din lume.
