Ambulanţă chemată de o familie care nu îşi putea îngropa mortul. Incidentul a avut loc ieri dimineaţă, la primele ore, când un apel la 112 anunţa faptul că o femeie, în vârstă de 85 de ani, din Botoşani, se simţea rău şi nu mai respira. Imediat, un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani a fost trimis la faţa locului pentru a acorda ajutor de specialitate pacientei pentru care s-a făcut solicitarea. Ajunse acolo, însă, cadrele medicale au avut surpriza să constate că „pacienta” era decedată de foarte mult timp. În acel moment rudele au recunoscut că, în realitate, aveau nevoie de un certificat constatator de deces.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
„Femeia era şi îmbrăcată cu hainele de înmormântare, pregătită de dus la cimitir, erau şi pomenile luate, tot. Ulterior au realizat că au nevoie de certificatul de deces pentru a fi înmormântată şi nu îl aveau. Iniţial au spus că murise duminică, apoi au recunoscut că murise, de fapt, sâmbătă. Au fost îndemnaţi să apeleze la medicul de familie”, a precizat un cadru medical de la SJA Botoşani.
Caz declarat moarte suspectă
Medicii de la Ambulanţă pot elibera certificate de deces, în caz că nu este vorba de o moarte suspectă, doar în zilele de sărbătoare sau în weekend, când medicii de familie nu lucrează, iar pacientul a murit la domiciliu, însă, în acest caz, deşi moartea a survenit în weekend, familia a cerut certificatul abia luni.
Potrivit protocolului, cazul a fost declarat moarte suspectă, asta pentru că apelul spunea că femeia abia murise, ceea ce nu era în concordanţă cu realitatea.
Situaţii similare în judeţ
Oricât de ciudat ar părea, cazul nu este singular, la mijlocul anului trecut cadrele medicale având parte de încă două astfel de situaţii. Familia unui bărbat din judeţul Botoşani a sunat la 112, cerând intervenţia medicilor pentru a le confirma că acesta era mort. Totul s-a întâmplat într-o localitate din apropierea municipiului reşedinţă de judeţ, când rudele unui bărbat, în vârstă de 84 de ani, au cerut ajutorul cadrelor medicale după ce au observat că bărbatul nu mai respira. Când a ajuns la locul solicitării, echipajul cu medic al SJA a aflat că, de fapt, bătrânul nu mai respira, de fapt, de aproape o zi.
Rudele le-au spus cadrelor medicale că bărbatul era decedat de aproape 24 de ore, însă au vrut să se asigure că acesta era mort, pentru că în urmă cu aproape un an bărbatul suferise, cel mai probabil, un accident vascular, iar aceştia au crezut că murise şi se pregăteau de înmormântare. Doar că bărbatul a dat semne de viaţă când pregătirile erau în toi.
„Le-am spus că acest lucru putea fi făcut de medicul de familie din localitate şi că ambulanţa este în general chemată pentru persoane care sunt încă în viaţă, cărora le este ameninţată viaţa sau care au suferit un stop cardiac cu puţin timp înaintea solicitării”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Tudor CHIRIAC