sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăNaționalCine a finanțat PSD în anul electoral 2024

Cine a finanțat PSD în anul electoral 2024

Surprize mari pe lista persoanelor fizice și juridice care au finanțat PSD în 2024, an cu patru rânduri de alegeri – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale.

Lista a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial, iar printre cei care au donat sau au împrumutat sume consistente social-democraților se află patronii echipelor de fotbal FCSB și CFR Cluj, un maseur care a justificat de unde a avut cei 650.000 de lei prin faptul că face masaje erotice, mai mulți oameni de afaceri controversați, unul fiind implicat în dosarul penal al fostului șef SRI, Florian Coldea, unul dintre patronii Clubului Nuba și apropiați ai săi sau un fin al lui Victor Ponta, care este fiul adoptiv al unui fost lider al lumii interlope din Vâlcea.

De menționat că toți cei care au împrumutat PSD – iar sumele nu sunt deloc mici, variind între câteva sute de mii și milioane de lei – au făcut un  serviciu acestui partid: banii le-au fost returnați din bugetul de stat deoarece social-democrații au atins un anumit procent de voturi; în mare parte, PSD și-a făcut cele patru campanii electorale ”pe datorie”, dar fără a plăti dobândă pentru zecile de milioane de lei împrumutate. În plus, partidul condus de Marcel Ciolacu nu a fost nevoit să apeleze la sumele pe care le-a primit, în mod tradițional, de la bugetul de stat pentru servicii de propagandă.

3 milioane de lei ”confidențiali” din fieful lui Ghiță

Conform informațiilor din Monitorul Oficial, în 2024, PSD a adunat din cotizațiile membrilor de partid aproape 24 milioane de lei, din donații de la persoane fizice – 684.000 de lei, iar de la firme – 3,1 milioane de lei.

Grosul sumelor care au intrat în conturi au provenit, însă, din împrumuturi de la persoane fizice, inclusiv membri de partid, și firme: circa 104 milioane lei. Așa cum arată și tabelele din Monitor, pentru fiecare sumă a existat un termen de returnare, raportat la momentul în care Autoritatea Electorală Permanentă, în baza faptului că PSD a trecut pragurile electorale minime, a decontat toate cheltuielile de campanie finanțate cu aceste împrumuturi.

O premieră în acest tip de raportări care au loc anual, la finalul lui aprilie: în 2024, social-democrații au menționat ”donații confidențiale” de aproape 3 milioane de lei, peste 99% în dreptul filialei Prahova, fieful lui Sebastian Ghiță, om de afaceri fugar care deține postul de televiziune RomaniaTV, post care a sprijinit puternic PSD în campaniile de anul trecut.

Continuarea în G4Media.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.8 ° C
13.8 °
12.2 °
41 %
4.7kmh
50 %
S
13 °
D
14 °
lun
17 °
mar
21 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Adevărul iese la iveală, cablurile alea de bicicletă sunt mult prea fragile.

EDITORIAL

Poate că cea mai mare realizare a vremurilor pe care le trăim nu este informația ca atare, ci accesibilitatea acesteia. Informație a existat de...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...