vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTReţineri după scandalul de amploare de la "Uncle Vic"

Reţineri după scandalul de amploare de la “Uncle Vic”

Scandalul de amploare de la începutul acestei săptămâni, din incinta pizzeriei „Uncle Vic” de pe Pietonalul Unirii, s-a lăsată cu reținerea a patru dintre protagonişti. După intervenţia jandarmilor, care a dus la aplanarea spiritelor, cazul a fost preluat de poliţişti. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au identificat opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 31 de ani, din comuna Vorniceni şi din municipiul Botoşani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „În sarcina acestora s-a reţinut că în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2018, în jurul orei 2.45, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant situat pe strada Unirii din municipiul Botoșani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au provocat scandal în incinta localului, au distrus diverse obiecte de mobilier, geamuri și alte bunuri și s-au agresat reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică şi cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Astfel, vineri, în baza probatoriului administrat, faţă de patru din cele opt persoane bănuite s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 20 ianuarie 2018, cei în cauză să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
86 %
1.8kmh
83 %
vin
4 °
S
7 °
D
14 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...