După săptămâni de trudă și pregătiri, românii au întâmpinat sărbătorile pascale cum știu mai bine, într-o manieră consacrată. Excese alimentare și mai ales bahice, că la asta se pricepe tot individul. Se tot recomandă cumpărare, dar cine să se ocupe cu așa ceva? Se merge pe „ori la bal, ori la spital”. E drept că ne-am mai dat și noi cu lumea, dar mai e mult până departe. Pe vremea când oamenii se ajutau, nu se dușmăneau și printre ajutoare se mai turnau pe la Securitate, rare erau nunțile și sărbătorile care nu se lăsau cu beții de pomină și ciomăgeli. Nunțile fără bețivani și bătăuși erau mai comentate decât cele „obișnuite”. Ai văzut, bre, nimeni nu s-a îmbătat, nimeni nu s-a bătut.
Suntem pe drumul cel bun, dar mai e mult de pășit până să ajungem unde pretindem că deja ne aflăm. Sărbătorile pascale presupun multă curățenie și mult efort, dar cu siguranță ne-ar fi mai bine dacă la mijloc ar fi și ceva bun simț. Nu doar de sărbători, că nu am făcut nimic, ci în viața de zi cu zi. Ori, tocmai în prag de sărbători bunul simț e trimis la plimbare.
Românilor le place curățenia; nație așa de curată când vine vorba de sărbători greu de găsit sub soare, dar nu dau doi bani pe ce le place altora. A fost perioada când s-a făcut curat nu doar pe lângă case, ci și prin cimitire. Și curățenia multora dintre conaționalii noștri a însemnat bătaie de cap și muncă în plus pentru alții. Personal, nu înțeleg cum te poți considera ca fiind persoană „curată” dacă la tine în bătătură faci bec, iar gunoiul îl atunci peste gard. Sau, în cazul cimitirului, arunci toate resturile pe mormântul de alături. Ce dacă vecinul a făcut curat? Important e să fie curat la tine, restul ține de amănunte nesemnificative. Românul se simte bine când la el în casă și ogradă e curat, dar cu se simte extraordinar de bine când are cu ce să se compare, chit că ajută direct la „comparație”. Nu se simte bine să vadă curat și la vecini sau – nenorocirea nenorocirilor – să vadă că alții sunt mai ordonați decât ei. Curățenia e unul dintre principalele subiecte de bârfă după vizită. Ai văzut sau n-ai văzut curățenie…
Am ajuns să transformăm „curățenia” într-un soi de igienizare tribală, în care fiecare trage linie la limita propriei feude. Nu contează că în urma ta rămâne mizerie sau deranj pentru altul, important e să strălucească geamul, chiar dacă prin el vezi gunoaiele aruncate peste gardul vecinului. Ce poate fi mai românesc decât o fațadă curată și un interior plin de frustrare și nepăsare? Câți dintre cei care aruncă gunoaiele peste gardul vecinului sunt conștienți că vântul le returnează o parte din nesimțire? E chiar așa de greu să faci câțiva pași în plus până la ghena de gunoi? Spre deosebire de vremurile cu înțelegere și fără dușmăneală, acum găsim tomberoane de gunoi prin toate satele, nu doar pe la oraș. Pas spre civilizație, dar unii preferă să rămână în urmă. Casele părăsite sunt mai simplu de recunoscut după curtea plină de gunoaie decât după gradul de dărăpănare, iar cei care le-au livrat gunoaiele își împodobesc casa cu ouă încondeiate și mieluți de plastic și sunt mulțumiți în sinea lor că la ei „e mai curat ca la alții”. De ce nu înțelegem că totul arată mai bine, mai frumos, când e curat la toată lumea? Contrastul curat – mizer e dezgustător, duhnește cumplit a fățărnicie, mai ales când sursa murdăriei e reprezentată de amatorii de curățenie. Cât timp va mai trebui să treacă până vom învăța că sărbătoarea nu e despre câtă slănină și trascău încap într-un stomac deja agresat, ci despre omenie și bună înțelegere, despre lumina care încape în sufletele noastre? Adevărata curățenie presupune și simț civic, implicare, responsabilitate și respect pentru efortul altora, dar mulți dintre noi exact asta nu au priceput.
