Profesorul italian Stefania Gerevini conferențiar universitar la Universitatea Bocconi scrie în The Conversation despre o utilitate neștiută a artei medievale.
Într-o lume tot mai polarizată, artele și științele umaniste joacă un rol esențial în susținerea democrației. Ele cultivă gândirea critică, dialogul deschis, inteligența emoțională și înțelegerea perspectivelor diferite — toate acestea fiind esențiale pentru o societate democratică sănătoasă. De asemenea, persoanele care participă la activități culturale sunt mult mai predispuse să se implice în viața civică și democratică.
Finanțarea artelor în Europa – între susținere și austeritate
Cu toate acestea, modul în care sunt finanțate artele diferă semnificativ de la o țară la alta, mai ales în perioade de dificultăți economice sau schimbări majore. De exemplu, în timpul și după pandemie, unele țări din UE au crescut cheltuielile publice pentru cultură, în timp ce altele au făcut reduceri semnificative.
Motivele acestor atitudini contrastante sunt variate — de la valorile culturale locale, la prioritățile economice în schimbare și dinamica politică. Însă, în esență, strategiile diferite de finanțare reflectă atitudini diferite față de două întrebări fundamentale: Ce contribuție are arta în vremuri de criză? Și cum își exprimă comunitățile experiențele de incertitudine?
Veneția, exemplu istoric în fața crizei
Așa cum susțin în cartea mea recentă, Facing Crisis: Art as Politics in Fourteenth-Century Venice, orașul medieval Veneția oferă un exemplu istoric remarcabil pentru a aborda aceste întrebări.
Între secolele VI și XII, Veneția a evoluat într-un oraș-stat independent, condus de un consiliu ales și de un șef de stat ales, numit doge.
Fiind așezat pe o insulă, orașul nu dispunea de toate resursele necesare supraviețuirii, așa că a stabilit rapid rețele comerciale maritime puternice în întregul bazin mediteranean. Treptat, s-a transformat într-un imperiu comercial internațional, dobândind teritorii strategice de-a lungul coastei estice a Adriaticii, în Grecia și în Marea Egee.
Crize multiple și răspunsul artistic al statului
Până la mijlocul secolului al XIV-lea, Veneția devenise o mare putere globală. Totuși, între anii 1340 și 1355, orașul s-a confruntat cu foamete, ciumă, un cutremur violent și conflicte militare intense cu Genova și cu otomanii.
În interiorul orașului, Veneția a trebuit să facă față unor tensiuni politice dramatice (inclusiv o lovitură de stat și execuția publică a unui doge în 1355), pe măsură ce cetățenii care nu aparțineau nobilimii erau treptat excluși din funcțiile publice. Remarcabil este faptul că tocmai în această perioadă de criză acută, guvernul a inițiat o serie de proiecte artistice ambițioase în biserica San Marco.
San Marco: artă, simbol și strategie politică
Un nou baptisteriu și o capelă dedicată Sfântului Isidor din Chios au fost decorate cu opulență în mozaicuri. În plus, altarul principal — centrul devoțiunii religioase pentru credincioși — a fost renovat. Aceasta a inclus transformarea prețiosului retablu de aur într-un mecanism spectaculos, capabil să se deschidă și să se închidă pentru a dezvălui imagini diferite în fiecare zi și în timpul sărbătorilor religioase.
Aceste proiecte, care au necesitat cheltuieli publice substanțiale într-o perioadă de presiune financiară, nu reflectau deloc o activitate de rutină pentru factorii de decizie venețieni. Dimpotrivă, ele reprezentau o componentă esențială a unui răspuns guvernamental mai amplu la criză.
Mozaicuri și mesaje politice codificate
La un nivel, aceste noi inițiative reflectau gama largă de preocupări urgente care cuprindeau guvernarea și populația venețiană la acea vreme. Retablul pictat, expus pe altarul din San Marco în zilele obișnuite punea accent pe suferința umană, miracolele și intervențiile sfinților — teme care, probabil, exprimau nevoia de alinare și speranță în vremuri de incertitudine.
Conflictul sângeros cu Genova a influențat, cel mai probabil, decizia de a dedica o capelă Sfântului Isidor. Trupul sfântului fusese adus la Veneția de pe insula grecească Chios, un punct strategic esențial pentru genovezi în secolul al XIV-lea. Pentru venețieni, prezența fizică a relicvelor Sfântului Isidor în San Marco oferea alinare și promisiunea protecției și a victoriei, într-un moment în care statul lor era implicat într-un conflict riscant.
În cele din urmă, incertitudinea legată de natura și limitele cetățeniei și ale autorității politice – o problemă devenită tot mai presantă odată cu expansiunea teritorială a Veneției peste hotare – oferă o cheie valoroasă de interpretare a iconografiei din baptisteriu. Aici, apostolii sunt reprezentați în mozaic botezând „națiunile pământului”, oferind astfel o imagine idealizată a unității în diversitate.
Totuși, la un alt nivel, proiectele susținute de guvernul venețian în această perioadă reflectau exersarea activă a imaginației politice. Într-un mod care poate părea neliniștitor de familiar pentru unii dintre noi, instabilitatea continuă a Veneției făcea ca metodele tradiționale de luare a deciziilor, de comunicare și de control să nu mai fie eficiente în fața provocărilor cu care se confrunta orașul.
Arta ca instrument de reformă politică
Guvernatorii Veneției au răspuns crizei care amenința însăși supraviețuirea și stabilitatea orașului, precum și fundamentele sale politice, printr-o strategie amplă de revizuire juridică, instituțională și istorică, menită să clarifice natura și funcțiile statului venețian.
Guvernul a reafirmat legile civice ale Veneției și și-a reorganizat tratatele internaționale. Autoritatea dogelui a fost restrânsă treptat, iar în timp au fost clarificate regulile privind accesul la funcții publice. Prima istorie oficială a Veneției a fost finalizată în 1352.
În acest context, proiectele din San Marco nu exprimau doar anxietatea poporului venețian sau speranțele pentru o revenire la stabilitate. Ele reprezentau punerea bazelor unui nou peisaj politic, vizibil cel mai clar pe peretele estic al baptisteriului.
O nouă viziune asupra conducerii
Trei figuri laice – un doge și doi demnitari – sunt reprezentate ca suplicanți în genunchi în cadrul unui mozaic monumental al Răstignirii. Îmbinând sacrul cu laicul, această imagine oferea un fel de „portret de stat” abstract, care exprima în același timp o realitate politică și sugera un nou ideal politic.
Mozaicul îl reprezenta acum pe dogele Veneției ca pe un conducător umil și reda guvernarea ca un efort colectiv. În acest fel, imaginea articula o viziune nouă asupra guvernării, înțeleasă ca serviciu public și responsabilitate împărtășită. Această idee, dezvoltată prin reformele politice din Veneția și inspirată din dezbaterile mai largi din alte orașe-stat medievale italiene, a ajuns să influențeze modul occidental de a concepe guvernarea și viața publică până în ziua de azi.
Reflecție, nu propagandă
Comenzile artistice finanțate de statul venețian nu erau propagandă în sensul modern al cuvântului. Mai degrabă, ele ofereau o reflecție vizuală profundă asupra naturii conducerii și a limitelor necesare ale autorității. Ele au aprins o viziune nouă asupra guvernării, care a permis Veneției să navigheze una dintre cele mai turbulente perioade din istoria sa — reamintindu-ne, de asemenea, de puterea artei de a inspira și de a imagina viitoruri noi în vremuri dificile.
Articolul original poate fi citit AICI.
