O casă nelocuită din localitatea Plugari, județul Iași, a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută, iar focul a fost observat de vecini, care au dat imediat alarma. Intervenția promptă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului la celelalte construcții din gospodărie.
La fața locului au ajuns rapid echipaje ale Punctului de Lucru Flămânzi, Detașamentului 1 de Pompieri Iași și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Plugari, cu trei autospeciale de stingere. Când au ajuns, locuința ardea deja în întregime. Pompierii au reușit însă să limiteze focul, împiedicând propagarea acestuia.
Din casa afectată a fost scoasă o butelie, evitându-se astfel o posibilă explozie. Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi fost provocat intenționat.
„Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a focului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Cazul a fost preluat de poliție, care urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea incendiului.
Deși localitatea Plugari aparține administrativ de județul Iași, intervenția a fost coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, întrucât localitatea se află în raionul de intervenție al acestuia.