Lumina Sfântă a fost adusă și în acest an pentru credincioșii creștini ortodocși din Suceava și Botoșani de la Ierusalim.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au plecat, sâmbătă, cu avionul la Aeroportul „Henri Coandă” din București.
Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă, astăzi, la Suceava, de o delegație formată din cei doi exarhi de zonă, arhimandritul Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și arhimandritul Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi.
Delegaţia a luat Lumină Harică de la delegația Patriarhiei Române, care o aduce de la Mormântul Sfânt, de la Ierusalim. Lumina Sfântă a fost primită la Ierusalim, la Mormântul Domnului, puțin înainte de ora 15,00, la ora 14,54.
După pogorârea Sfintei Lumini, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt. Acesta a oferit Lumina Sfântă tuturor celor prezenți.
Lumină Sfântă, adusă în România de o delegaţie a Patriarhiei
O delegație a Patriarhiei Române condusă de de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a plecat la Ierusalim. Delegaţia a adus în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt. După ce avionul delegației Patriarhiei Române a aterizat la București, la ora 19:30, Lumina Sfântă a fost împărțită episcopiilor care și-au trimis reprezentanți pentru a o distribui în țară.
Delegaţia a venit de la Bucureşti cu un avion privat, Bombardier Challenger 350, care a aterizat întâi la Iaşi şi apoi a venit spre Suceava. Avionul a ajuns la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava la ora 20.45. Lumina Sfântă a fost împărțită de PS Damaschin Dorneanul delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Suceava și Botoșani, direct de pe aeroport.
Credincioșii vor primi Lumina de la preoți la miezul nopții, în cadrul Slujbei de Înviere.
Aprinderea miraculoasă a flăcării în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este cel mai cunoscut eveniment din slujba Paștelui ortodox. Totodată este cel mai vechi miracol, fiind consemnat prima dată la sfârșitul secolului al IV-lea.