Pentru pacienții internați în perioada sărbătorilor pascale la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, bucuria sărbătorii vine sub forma unui meniu special, adaptat afecțiunilor medicale și condițiilor fiecărui bolnav.
Conducerea unității sanitare estimează că aproximativ 520 de pacienți vor rămâne internați în perioada Paștelui. Dintre aceștia, 250 sunt în sediul central din strada Marchian, 170 în secțiile de Psihiatrie, 25 în secțiile de Boli Infecțioase, 50 în Secția de Pediatrie și 25 de paciente în Secția Obstetrică-Ginecologie.
„Cu ocazia acestor sărbători încercăm să aducem un strop de bucurie și un crampei din atmosfera Paștelui tuturor pacienților care sunt departe de familie”, au transmis reprezentanții spitalului.
În dimineața zilei de Paște, pacienții care nu necesită regimuri alimentare speciale vor primi la micul dejun ouă roșii, pască cu brânză de vaci, cozonac, cașcaval, șuncă și măsline. La masa de prânz, meniul va include ciorbă a la grec, piure de cartofi cu piept și pulpă de pui, salată de sfeclă roșie și de varză, iar la desert cozonac și mere.
Pentru a doua zi de Paște, meniul va continua să fie unul festiv. Micul dejun va cuprinde șuncă presată, cașcaval, ouă roșii, unt, brânză telemea fără sare, roșii cherry, castraveți și măsline, dar și pască cu brânză de vaci. La prânz, pacienții vor primi supe și ciorbe de legume, iar la felul doi – preparate din legume și orez, alături de carne de pui sau de porc. Cina va include preparate pe bază de lactate.
Chiar dacă se află în spital, pacienții din Botoșani vor avea parte de o atmosferă cât mai apropiată de cea de acasă, cu bucate tradiționale și un meniu atent pregătit pentru fiecare.