luni, aprilie 14, 2025
AcasăLocal„Favoarea” care l-a costat. Un tânăr riscă dosar penal după o simplă...

„Favoarea” care l-a costat. Un tânăr riscă dosar penal după o simplă rugăminte

Un gest aparent inofensiv s-a transformat într-un coșmar juridic pentru un tânăr român de 23 de ani, care s-a trezit cu dosar penal la graniță. Incidentul a avut loc pe 5 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca.

Aflat la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare croate, tânărul s-a prezentat pentru controlul de rutină, pe sensul de ieșire din România. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit că vehiculul fusese radiat din circulație de către autoritățile din Croația.

Conform declarațiilor sale, șoferul nu știa că mașina nu mai are drept de circulație. Acesta le-a spus agenților că doar încerca să ajute un cunoscut. „Am fost rugat de un cetățean moldovean să duc autoturismul până în Republica Moldova. Nu aveam cunoștință că este radiat”, a declarat el în fața autorităților.

Polițiștii de frontieră din PTF Stânca au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni – conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

00:00/09:34
Truvid
auto skip

La finalizarea anchetei, urmează să fie luate măsurile legale care se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
7.7 °
4.4 °
86 %
4.4kmh
88 %
lun
17 °
mar
16 °
mie
20 °
J
20 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...