luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocalDe astăzi, cercuri pastorale în mai multe parohii din judeţ

De astăzi, cercuri pastorale în mai multe parohii din judeţ

Începând de astăzi, 6 aprilie, în mai multe parohii din protopopiatul Botoşani , dar şi din Protopopiatul Dorohoi au loc activităţi de tip cerc pastoral susţinute de mai mulţi preoţi, după următorul program.

Duminică, 6 aprilie

Biserica „Vovidenia” din Botoșani organizează, începând cu ora 17,00, conferința cu tema: „Unitatea credincioșilor, izvor de putere în viața Bisericii”, susținută de părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium din Iași.

Luni, 7 aprilie

În această zi, în sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, începând cu ora 10,00, are loc şedinţa preoţilor în cadrul căreia părintele Mihai Bendiac va susține conferinţa cu tema: „Aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie”. Evenimentul va fi precedat de slujba Sfintei Liturghii săvârşită la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Botoșani.
Şi în cadrul Protopopiatul Dorohoi are loc în această zi şedinţa preoţilor, începând cu ora 10,00, la sediul protopopiatului, tema întâlnirii fiind: „Spovedania preotului și a creștinilor – împărtășire din harul iertării și al împăcării cu Dumnezeu”, susţinută de părintele Marius Onofrei.

Miercuri, 9 aprilie

Parohia Orășeni Deal din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Apostoli” Curtești, în cadrul căreia părintele Daniel Telișcă va susține conferința cu tema: „Rolul și lucrarea duhovnicului în viața bisericii”.

Vineri, 11 aprilie

Biserica Parohiei Mănăstirea Doamnei din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Apostoli” Curtești, în cadrul căreia părintele Daniel Ilie Voroneanu va susține conferința cu tema: „Pastorația tinerilor – prioritate și oportunitate pentru parohie”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...