A trecut mai bine de un sfert de secol din decembrie ’89. Acel decembrie care trebuia să însemne ceva pentru noi dar care, până la urmă, a fost confiscat de politrucii eşalonului doi pentru care Ceauşescu nu a însemnat decât un obstacol în calea împlinirii unor ambiţii personale. Un sfert de secol de dezamăgiri şi speranţe distruse. Soarele promis nu doar că a întârzâiat să apară şi pe strada noastră, dar s-au găsit destui să-l alunge, pretinzând că e mai bine aşa.
Guvernanţii s-au străduit mai degrabă să ne arate că se poate şi mai rău decât că este loc de mai bine. Speranţa, dacă mai există, e căutată pe alte meleaguri, se fuge din România mai ceva decât din zonele afectate de război.
În curând se vor împlini trei decenii de la Revoluţie şi România nu şi-a găsit încă drumul luminos ce i s-a promis. Evident, aici e vorba de guvenanţi. Care au promis marea cu sarea şi n-au reuşit să ofere nici măcar nisipul.
Anul Centenarului, când românilor li s-a cerut să fie cât mai patrioţi şi mai uniţi – de la guvernanţi citire – a debutat cu un scandal politic care a dus la demisia lui Mihai Tudose. Normal, Dragnea şi ai săi o să bată toba şi o să susţină că Tudose a demisionat pentru că nu a pus în practică faimosul plan de guvernare pe care numai liderul PSD îl ştie din scoarţă-n scoarţă, dar adevărul e cât se poate de străveziu. Tudose n-a reuşit să rezolve problemele lui Dragnea. Dacă reuşea, probabil era considerat cel mai bun premier posibil. Nu a vrut sau nu a putut, contează mai puţin în momentul de faţă. Mai important e că, până să se rostească numele Vioricăi Dăncilă, s-au vehiculat nume care de care mai pitoreşti pentru funcţia de premier. Serban Nicolae, Lia Olguţa Vasilescu…
Chiar nu se mai găsesc personalităţi adevărate în PSD? Nu prea. Partidul a intrat într-o criză evidentă, una care ameninţă să afecteze serios nu doar imaginea PSD-ului, ci şi rezultatul viitoarelor alegeri – trecem peste imaginea României, şifonată serios de faptul că premierul Japoniei n-a avut cu cine sta de vorbă la Palatul Victoria. Nicio personalitate cu capul pe umeri nu se sacrifică de dragul lui Dragnea, astfel că acesta e nevoit să apeleze la tot felul de glume (să nu le spun altfel).
Dar în asemenea vremuri tulburi, când PSD-ul se clatină, cine se grăbeşte să-i sară în ajutor? Chiar Ludovic Orban, care se declară de ceva vreme gata să preia guvernarea şi să readucă România pe calea cea bună. Cu ajutorul PNL, desigur, pentru că nu poate Orban să le rezolve singur pe toate.
O declaraţie care denotă atât nerăbdare, cât şi inconştienţă politică. Liberalii au fost la putere şi nu s-au comportat foarte diferit faţă de cei pe care-i înfierează în momentul de faţă. Au condus tot pentru răfuieli personale, pentru a-şi umple conturile, pentru combinaţii. Doar un alt nume pentru o adunătură de politicieni cu aceleaşi apucături şi interese.
Totuşi, dacă privim în urmă, vedem că PSD a guvernat ţara în cea mai mare parte a timpului scurs de la Revoluţie. Şi mai mereu a avut parte de o majoritate parlamentară care i-a permis să-şi facă meandrele. Unii au confundat asta cu o anume stabilitate, dar stabilitatea ar fi trebuit să se traducă în prosperitate şi nu în dezastru economic şi social.
Când „rezultatele” guvernării necesitau măsuri concrete şi dure cei de la PSD au preferat să se refugieze în opoziţie, acolo de unde puteau arăta cu degetul şi-şi puteau da cu părerea. Aveau experienţa guvernării, ştiau ce spun.
Şi cei care le-au urmat la conducerea ţării au trebuit să ia măsuri adevărate pentru a amâna dezastrul. Evident, şi-au urmărit interesul dar, până la urmă, au plătit oalele sparte. Să ne amintim soarta PNŢCD. Mai ţine minte cineva ce se ascunde în spatele acestor iniţiale? Parcă e vorba de Partidul Naţional Ţărănesc, nucleul dur al Covenţiei Democratice care a după acea guvernare de pomină a devenit partid istoric din toate punctele de vedere. Aliaţii au reuşit să supravieţuiască părăsind corabia ce lua apă.
Figura s-a repetat peste ani cu guvernarea celor de la PDL. Au fost luate măsuri fără precedent care au nemulţumit românii şi au dat ocazia PSD-ului să revină în forţă. „Cu noi era mai bine…”
Evident, şi PNL a dat o mână de ajutor. USL a câştigat alegerile din 2012. Că mai apoi gaşca s-a spart n-a fost o surpriză. Cumva cei de la PNL au reuşit să asigure victoria PSD şi în 2016. Instabilitatea, pendularea între dreapta şi stânga, incapacitatea de a găsi nume mari în partid a dus la eşecul PNL la alegerile locale şi parlamentare.
Acum, când PSD se clatină, cei de la PNL se grăbesc să-i vină în ajutor. Se grăbesc să ceară guvernarea susţinând că sunt soluţia. O soluţie care nu va aduce prosperitate economică, dar garantat va aduce măsuri dure. Pe care PSD, dacă va rămâne la guvernare, va trebui să le ia la un moment dat şi care vor eroda electoratul fidel. Dar PDS are şansa de a scăpa basma curată. PNL, aliatul din umbră, veghează şi e gata să intervină.
PNL nu va găsi soluţia pentru a scoate România din mocirlă, asta e clar. Dar în cazul în care lui Orban i se va împlini dorinţa PNL va asigura concurentului exact ce îşi doreşte. Posibilitatea de a spune „cu noi era mai bine”.
