Nu e zi în care să nu aflăm din presă despre tot felul de potlogari pe care justiția i-a scăpat de pedeapsă prin deja banalizata prescripție a răspunderii penale. Cazuri grele de corupție, delapidare, furt, deturnare de fonduri și câte și mai câte sunt amânate cu anii, iar la final nu se întâmplă nimic pentru că a expirat termenul legal și gata, justiția nu mai poate face nimic.
Oficial, situația este cauzată de numărul insuficient de magistrați, astfel că cei existenți sunt sufocați de dosare și pentru că nu le pot face față amână pronunțarea sentințelor până apucă să citească măcar în diagonală documentele și… Vorba lungă, bucuria infractorului. Se amână, se cercetează, se face și se drege și cine trebuie scapă de rigorile legii. Ciudat, atunci când e vorba despre fapte mărunte, despre indivizi care nu cunosc pe nimeni unde trebuie, justiția își urmează cursul firesc, chiar dacă România nu dispune de suficienți magistrați.
O soluție de bun simț ar fi suplimentarea numărului de judecători, procurori și ce mai trebuie, dar de la nivel înalt s-a tot blocat angajarea de oameni noi în sistem. Și, de parcă nu era suficient, magistrații se pot pensiona înainte de cincizeci de ani și mai primesc și pensii speciale, ceea ce e ciudat rău de tot. Când a devenit evident că în sistemul de învățământ resursa devine din ce în ce mai subțire, cadrelor didactice li s-a oferit posibilitatea de a rămâne la catedră până la șaizeci și opt de ani. Asta în prima etapă, când de prelungirea activității puteau beneficia doar profesorii cu gradul didactic I, iar aprobarea cererii de continuitate presupunea niscaiva birocrație. În momentul de față vârsta de pensionare din învățământ a fost săltată la șaptezeci de ani și nu mai contează gradul didactic. În sistemul sanitar nu prea te mai poți pensiona înainte de șaizeci și șapte de ani. Avem tot mai puțini medici trebuia făcut ceva…
De ce „tratamentul” de care au parte alte categorii socio-profesionale nu e valabil și în Justiție? De ce penuria de magistrați e „combătută” cu măsuri care subțiază și mai mult rândurile celor care ar trebui să aplice legea? Pentru că treaba asta e tare convenabilă pentru multă lume. Politicienilor pentru că își pot vedea de potlogăriile lor fără să riște mare lucru, magistraților pentru că nu se pun rău cu nimeni și își pot trăi viața din plin când încă sunt tineri și plini de bani. Este evident pentru toată lumea că nimeni dintre cei care au puterea de a schimba lucrurile nu își doresc câtuși de puțin ca justiția să funcționeze așa cum trebuie. Un sistem judiciar lent, corupt și lipsit de resurse e ecosistemul perfect pentru fărădelege. Justiția românească nu e copleșită de neajunsuri, ci ținută în mod deliberat în această situație la care judecătorii și-au adus contribuția din plin. În locul soluțiilor reale – digitalizarea dosarelor, suplimentarea efectivului de magistrați, sancționarea tergiversărilor nejustificate – se merge pe sabotarea deliberată a sistemului. Pensii speciale la vârste fragede, încurajarea iresponsabilității. Să nu uităm că justiția română a fost scena în care erorile judiciare au fost tratate cu indulgență. Procurorul Ion Diaconescu, din cauza căruia Marcel Țundrea a făcut doisprezece ani de închisoare, e bine mersi și papă pensie specială. Nu tare demult a fost iertat de dosar penal de colegii lui, deși poliția l-a prins anesteziat la volan.
Dar poate că nici nu ar trebui să ne mai mirăm. În România, legile se scriu în așa fel încât să fie ocolite, iar prescripția a devenit o metodă legală de albire a dosarelor. Când politicienii, afaceriștii controversați și interlopii stau la aceeași masă, e greu să crezi că cineva chiar vrea o justiție care să funcționeze impecabil. De aceea, găinarii ajung la închisoare, iar marii jefuitori ai bugetului public își văd liniștiți de vilele lor luxoase și de vacanțele exotice. Când vine vorba de „marii corupți”, justiția pare să aibă mereu nevoie de mai mult timp, mai multe expertize, mai multe comisii. Totul până când… nu mai e nevoie de nimic, pentru că termenul a expirat.
