Podul de peste râul Jijia, care leagă satul Mateieni (comuna Dimăcheni) de drumul județean 292 și de localitățile Corlăteni și Vlădeni, va fi refăcut cu bani de la Ministerul Dezvoltării.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, care a precizat astăzi că vor fi alocate fonduri pentru reconstrucția podului.
Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean, la scurt timp după o vizită de lucru la Compania Națională de Investiții (CNI) din subordinea Ministerului Dezvoltării. “Acest celebru pod de la Dimăcheni, pe care noi l-am închis, este un pericol iminent. Avem toate asigurările că luna viitoare primim fondurile pentru a licita construcția acestui pod, ceea ce este foarte importan”, a declarat Valeriu Iftime, subliniind urgența intervenției.
Podul, un pericol real, a fost închis la începutul lunii trecute
Podul, aflat într-o stare avansată de degradare, reprezintă un pericol real pentru cei care îl traversează zilnic. Din acest motiv, la începutul lunii februarie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani a decis închiderea circulației pe pod.
Construit din lemn în urmă cu aproximativ 60 de ani, podul nu beneficiază de fonduri pentru reabilitare prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau alte surse de finanțare. „Structura de rezistență este degradată, iar siguranța traficului nu mai poate fi garantată. Ca atare, se impune interzicerea utilizării podului de către autovehicule și stabilirea unei rute alternative pentru locuitorii din Mateieni”, spunea atunci colonelul Dan Decebal Muraru, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Documentaţia era completă, doar banii lipseau
Estimările preliminare au indicat faptul că ar fi nevoie de o investiție de aproximativ trei milioane de lei. Podul este acum pe lista de sinteză de la CNI și, în mod normal, ar trebui să fie prioritar. Proiectul avea toate actele necesare, inclusiv studiul de fezabilitate și devizul, dar lipsea finanțarea.
Valeriu Iftime a dat asigurări că va face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme critice, iar primele fonduri ar putea fi disponibile luna viitoare pentru demararea procedurilor de licitație a lucrărilor.