În noaptea de sâmbătă spre duminică, jandarmii din Botoșani au intervenit pentru a sprijini o femeie în vârstă, găsită singură și dezorientată în zona Gării din municipiu.
Era ora 1,30 când echipajul de jandarmerie a observat-o pe femeia de 72 de ani, venită din județul Neamț. Aceasta a povestit că a ajuns în Botoșani împreună cu soțul său, pentru un control medical. În împrejurări neclare, cei doi s-au pierdut unul de celălalt, iar femeia nu mai știa cum să-l găsească. În plus, nu avea rude sau cunoștințe în oraș care să o poată ajuta. Sperând să se întoarcă acasă, aștepta un tren spre stația Verești, însă la acea oră niciun tren nu era programat să plece.
Pentru a se asigura că femeia este în siguranță, jandarmii au condus-o mai întâi la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, pentru a-i verifica starea de sănătate. Ulterior, aceasta a fost dusă la Centrul Social de Urgențe pentru Persoane Fără Adăpost din Botoșani, unde a rămas peste noapte, la adăpost de frigul pătrunzător.
Intervenția jandarmilor a prevenit o posibilă situație tragică, oferind femeii sprijin și siguranță până în zorii zilei. Autoritățile continuă să desfășoare acțiuni pentru a proteja persoanele vulnerabile, mai ales în perioadele cu temperaturi scăzute, încurajând cetățenii să semnaleze orice caz similar întâlnit în comunitate.