Campania „Adolescență fără delincvență!”, implementată de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, continuă și în acest an. Scopul campaniei este informarea elevilor din licee despre riscurile comportamentului delincvent.
În martie, cu implicarea polițiștilor din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, peste 200 de elevi și profesori de la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona și Școala Profesională „Sf. Apostol Andrei” din Smârdan au participat la sesiuni care au abordat consecințele juridice și sociale ale infracțiunilor și limitele răspunderii penale pentru minori.
Un element important al campaniei este participarea persoanelor aflate în detenție, care împărtășesc experiențele lor cu elevii. Activitățile vor continua pe parcursul întregului an școlar 2024-2025.