Încerc acum, după ce s-a tras cortina peste al doilea act al parodiei prezidențiale, să înțeleg ce i-au mânat în luptă pe susținătorii zeloși ai lui Georgescu, ce valori i-au călăuzit, la ce idealuri au visat. Era limpede și clar că respectivul fost candidat bătea câmpii și era pe lângă subiectul concret al funcției prezidențiale și, cu toate acestea, fanatismul unora în a-l urma îmi dădea (și încă îmi mai dă!) cu virgulă, oricâte verificări și probe aș face. Așadar de unde vine firul divin care l-a legat pe Georgescu de simpatizanții lui? Este el izbăvitorul pe care îl tot așteaptă nația? Ne poate el face țara mai bună și viața mai frumoasă? Oricât aș încerca un răspuns pozitiv, mă izbesc de nepriceperea „candidatului favorit” în ale administrației, economiei, democrației, politicii externe, diplomației, ca să menţionez câteva din direcțiile care ar trebui să fie Cale, Adevăr și Viață pentru un conducător de țară în acest secol XXI. Astfel, la orice întrebare pe aceste teme, Georgescu avea un răspuns șablon. Ce veți face pentru scăderea inflației? „Ce va dori poporul!”. Cum veți dezvolta țara? „Cum va dori poporul!”. Unde ne vom situa ca națiune, peste un mandat? „Unde va dori poporul!” Exemplele ar mai putea lesne continua, dar mă limitez la acestea. Așadar, nimic concret, nimic pragmatic, nimic profesionist până la urmă, ci doar demagogie pentru proști. Or nu trăim în obscurantismul Evului Mediu, încât să înghițim pe nemestecate gogoașa că acest om e trimisul Domnului! Cu toate acestea, diletantismul său în ale politicii și administrației a atras o sumedenie de oameni. De ce? Toți proști? Categoric că nu. Unii dintre ei, chiar deștepți, și aici îi includ pe cei care au golit buzunarele finanțatorilor, adică o Alexăndrească, un Turcescu, un Zamfirescu și alți așa ziși formatori de opinie care au lătrat seară de seară întru mărirea georgescului. Dar cea mai mare parte din electoratul lui provine din simbioza letală dintre frustrați, inadaptați, neputincioși și invidioși. Problema tuturor acestora era de fapt lovirea în colegul, ruda sau vecinul care, la momentul actual se realizase în viață mai bine decât ei, aveau poate o casă mai frumoasă, un tovarăș de viață mai iubitor, niște copii mai cuminți și mai realizați, o slujbă mai bună și lista ar putea continua mult și bine. Invidia umană nu cunoaște niciodată nici limite și nici pene de diversitate. Toate aceste caracteristici ale celor din jur nu se datorau niciodată valorii, muncii sau talentului celor invidiați, ci numai și numai condițiilor de care „victimele” au avut parte. Cine le-a creat aceste condiții? E clar, sistemul politic. Și uite-așa s-a făcut legătura la Verești cu sistemul partinic care musai trebuia eliminat, în spiritul unei adevărate democrații! Nu-i așa că e de miezul nopții minții? Niciun frustrat sau invidios din ceata care îl urma orbește pe Georgescu nu a pus în această ecuație a ratării lor ca oameni, neputința, neștiința sau lipsa lor de voință. Nu! Partidele i-au eclipsat, i-au marginalizat! Într-o mică, dar extrem de mică măsură, au dreptate cu partidele care au dat-o atât de tare în bălării cu politicile lor încât au dezvoltat în oameni simțăminte revanșarde, belicoase, sadice sau chiar masochiste. „O să-mi fie mie rău, dar măcar o să le fie și lor!” Cam acesta a fost și încă mai este algoritmul de viață al celor care se consideră a fi poporul. Pe de altă parte, la momentul actual, societatea românească este divizată clar, în trei segmente. Primul segment este acesta, al așa-zișilor suveraniști (ce suveran te mai poți numi sub cizma Moscovei, chiar nu înțeleg!), al doilea este format din adepții partidelor, și al treilea din românii sănătoși la cap care se miră în orice secundă de traseul țărișoarei lor. Care dintre aceste treimi e cea sfântă? Iertată fie-mi comparația cu cele cerești, dar niciuna nu se poate autointitula așa. Cu atât mai puțin acea parte care instigă la violență, jupuiri și altele asemenea! Revenind la actul proaspăt încheiat, dacă ar fi fost lăsat să candideze, Georgescu s-ar fi calificat de pe primul loc Dar în turul doi ar fi avut soarta FCSB-ului din meciul cu Lyon! Adică surclasat! Că nu toți în țara asta sunt proști, frustrați și invidioși! Din toată această tărășenie sau parodie, cum i-am mai spus, cel mai mult m-a distrat poziția tizilor mei ruși (Dmitri) Peskov și Medvedev, care deplâng starea democrației din România! Le-aș sugera să mai mediteze la aceste afirmații, întrucât Călin al lor a fost eliminat de o decizie a CCR și nu de vreun ghes dat de pe blocul cu zece etaje, de vreo injecție cu terebentină sau de vreo spoială cu poloniu! Și dacă tot vorbim de democrația rusească, la ei când au loc prezidențialele și câți sunt pe listă? Pe lista pentru Siberia, evident…
