Reporterii redacției Buzz din Botoșani au marcat, pe 16 martie, 14 ani de activitate jurnalistică. Duminică, au avut loc două evenimente organizate de copiii reporteri, respectiv un vernisaj cu desene ce reprezintă buletine Buzz, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” și un concert la Grand Irish Pub cu Oana Sîrbu, Elven Bird și Karina Cibotariu.
În cadrul vernisajului au fost expuse 18 buletine Buzz făcute de mai mulți elevi din municipiu. Acestea au fost realizate în cadrul concursului „Primul buletin Buzz”, la care au luat parte elevi din mai multe școli botoșănene. „Mi-am dorit să facem anul acesta ceva inedit, cum se întâmplă în redacția noastră la evenimentele aniversare. Mi-am dorit să venim cu ceva nou, să arătăm că avem creativitate, imaginație, lucruri necesare unui reporter”, a declarat Ioana Matfeev, fondatorul redacției Buzz.
“Mă bucur că redacția Buzz a rezistat 14 ani”
Membrii redacţiei nu au participat la concurs, însă au ales buletinul reprezentativ pentru redacția lor. Competiția a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Premiul pentru cel mai frumos buletin Buzz, constând într-un laptop, a ajuns la eleva Nicoleta Erhan. Acesta a fost înmânat la Grand Irish Pub.
„Este un privilegiu și o bucurie să lucrezi cu elevii, cu copiii. Dar, mai mult, ne bucurăm atunci când ei știu să facă diferența dintre ceea ce este bine și ceea ce este rău. La nivelul județului Botoșani stăm destul de bine la capitolul jurnalism și mă bucur că redacția Buzz a rezistat 14 ani, pentru că este ușor să pornești la drum, dar e greu să continui. Aveți sprijinul nostru necondiționat ori de câte ori aveți nevoie, pentru că, dincolo de presa pe care o faceți și pașii pe care îi faceți în jurnalism, sunteți elevi și este responsabilitatea noastră, a cadrelor didactice, să vă fim alături și să creștem ceva de care să ne bucurăm în viitor”, a spus la vernisaj Bogdan Suruciuc, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Alături de acesta a fost și inspectorul școlar Gina Florentina Zală.
Vernisaj la Galeriile de Artă
Evenimentul de la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” a fost prezentat de două dintre membrele redacției Buzz: Ioana Ivaș și Mădălina Mihai.
,,Vorbim de copii care bat la poarta vieții, care au reușit, asociindu-se într-un act creator în cadrul Asociației Buzzmedia Botoșani coordonată de Ioana Matfeev, să facă de 14 ani lucruri frumoase.
Apreciez foarte mult ceea ce fac ei, pentru că știm că suntem de multe ori nemulțumiți de ceea ce vedem în mass-media, de modul în care se realizează interviurile, de greșelile pe care le fac prezentatorii, iar acești copii învață de mici, de la 10 ani, să-și formeze un vocabular, să ia un interviu, să respecte pe cel din fața lor atunci când iau aceste interviuri și, mai presus de toate, încearcă și reușesc să-și facă o carieră”, a declarat Ana Cosereanu.
“Sunteți unici”
La eveniment au fost prezenți colaboratori și prieteni ai redacției Buzz, precum fosta directoare a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, Cornelia Viziteu, dar și actualul manager, Ersilia Iacob, managerul Memorialului Ipotești Ala Sainenco, istoricul Gheorghe Median, jurnaliștii Radu Căjvăneanu și Traian Apetrei, președintele Consiliului Județean al Elevilor Botoșani, Teodor Dumitru. Alături de micii jurnaliști Buzz la sărbătoarea lor au fost și jurnalistul Doru Ionescu și editorul video Bogdan Sterpu (TVR), doi dintre trainerii din tabăra de jurnalism „Ai Noștri Tineri” (A.N.T).
„Ați avut un parcurs excepțional. Eu sunt mândru de acest lucru, pentru că sunteți unici, după părerea mea, în România. Asemenea consecvență și o asemenea școală nu am văzut și cred că asta se datorează <încăpățânării> Ioanei Matfeev”, a spus Radu Cajvaneanu, care a oferit şi o serie de premii, cu ocazia Zilei Internaționale a Consumatorului, sărbătorită pe 15 martie, copiilor care au participat la concursul „Primul buletin Buzz”.
Ludvic Schibinschi care a surprins audiența cu o întreagă colecție de ziare Buzz, a încântat cu două melodii interpretate la chitară.
Concertul, al doilea eveniment pregătit de copii, a fost prezentat de membrele redacției Buzz Ioana Ivaș, Anisia Amărioarei și Sara Iacob, alături de actorul de la Teatrul Vasilache Marius Rusu.
Au cântat Oana Sîrbu, Elven Bird și Karina Cibotariu. La concertul aniversar al redacției Buzz au fost prezente aproximativ două sute de persoane, atât copii, cât și adulți.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ