marți, aprilie 29, 2025
AcasăLocalAmendă greu de „înghițit” pentru vânzarea ilegală de țigări

Amendă greu de „înghițit” pentru vânzarea ilegală de țigări

De curând, Tribunalul Botoșani a decis să mențină sancțiunea aplicată unui agent economic care a fost prins vânzând țigări unui minor. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 18 iulie 2023, când polițiștii locali au surprins o angajată a magazinului în timp ce îi vindea unui tânăr sub 18 ani un pachet de țigări.

Potrivit legislației în vigoare la acea vreme, vânzarea produselor din tutun către minori era strict interzisă, iar firma a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de lei, conform Poliției Locale.

Agentul economic a contestat amenda în instanță, însă Tribunalul a respins plângerea, considerând că încălcarea legii reprezintă „un grad ridicat de pericol social, fiind de natură a constitui un real pericol pentru sănătatea publică, în sensul prevenirii răspțndirii fumatului în rândul minorilor și asiguarea unui nivel adecvat al calității vieții populației”.

Între timp, legislația a devenit și mai strictă. Pe lângă interdicția de a vinde produse din tutun minorilor, noile reglementări extind restricțiile și asupra țigaretelor electronice, dispozitivelor de încălzire a tutunului și pliculețelor cu nicotină. De asemenea, vânzarea acestor produse prin sisteme automate precum easybox-urile a fost interzisă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.7 ° C
23.9 °
23.6 °
37 %
1.5kmh
10 %
mar
24 °
mie
22 °
J
20 °
vin
19 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...