miercuri, martie 12, 2025
AcasăEditorialAndrew, Tristan și … solda! - Dumitru MONACU, scriitor

Andrew, Tristan și … solda! – Dumitru MONACU, scriitor

Pe fondul problemelor care macină și dezbină societatea românească, călătoria de 500 de mii de dolari a fraților Tate (Andrew și Tristan) a fost apreciată și tratată de presa și opinia publică din România ca un lucru normal, ca un firesc și inevitabil eveniment care numai așa urma să se desfășoare. Poziția românilor vizavi de hotărârea unui judecător servil mi se pare a fi una de poveste, din moment ce doi derbedei care s-au ocupat pe față cu prostituția și exploatarea sexuală au fost invitați la bordul unei aeronave pentru care s-au plătit bani grei, să facă o călătorie în interes de afaceri în Florida. Nu o să iau în calcul faptul că guvernatorul Floridei s-a arătat din start nemulțumit de oaspeții certați cu legea în cel puțin două țări europene (România și Marea Britanie), ci atitudinea de non combat a românilor. Suveraniști, tradiționaliști sau progresiști, nimeni, absolut nimeni nu a spus nici pâs la una dintre cele mai brutale intervenții străine în treburile interne ale României. Cauza acestei „silenzio stampa” are un nume sau mai exact un numitor comun specific vremurilor pe care le trăim: Donald Trump! Că dacă era aleasă Kamala Harris, cu siguranță cei doi proxeneți ar fi văzut ani de zile cerul României în pătrățele. Așa, un telefon sau o vorbă șoptită la urechea unei slugi guvernamentale s-au dovedit a fi mai presus decât toate instanțele din România! Iar ceea ce s-a întâmplat este de cascadorii râsului: adică celor doi delicvenți aflați sub control judiciar li s-a permis o escapadă peste ocean pentru rezolvarea unor probleme ce nu suportau amânare. Și cum să nu le satisfaci o așa dorință, din moment ce cei doi frățiori au jurat pe roșu că se vor întoarce în România în secunda doi dacă organele judiciare vor dori acest lucru! Măi, ce „gentlemănie”! Lăsând bășcălia la o parte, e limpede că avem de-a face cu un servilism de nedescris față de nebunul planetei, numit, în acte, Donald Trump! Astfel, toți factorii decidenți, dar și năbădăioșii din afara zonei administrative – și aici mă refer la vocalii suveraniști, georgești sau auriști – au înghițit în sec și au luat dorința afaceristului de la Casa Albă ca o poruncă divină ce nu poate fi decât pusă în aplicare. Faptul că cei doi Tate au susținut campania electorală a lui Donald Trump nu ar fi trebuit nicidecum să fie o piedică în calea justiției. Cum s-ar spune pe la noi, una e una și alta e alta. Numai că, toată această tevatură a avut la bază banii. Iar frățiorii, știind ce va urma dacă Trump ajunge la Casa Albă, s-au aliniat frumușel în rândul mercenarilor „trumpiști” având convingerea că a fi în solda lui Donald îi va scăpa de toate relele. Pe de altă parte, e treaba lor ce fac ei, americanii, în țara lor și ce fel de justiție se promovează acolo. Asaltul „trumpiștilor” asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 reprezentând o pată de catran pe obrazul justiției americane. Problema e că după niște ani, „democrația” americană s-a implementat și în justiția din România, unde un judecător marionetă a luat o măsură cel puțin ciudată: acordarea unei … permisii celor doi inculpați. Ceea ce mă irită la culme în această afacere cu iz de amestec în treburile interne ale unei țări este această punere a batistei pe țambal și de către prooccidentali, dar și de către suveraniști. Dacă prima categorie este încă în transă după evoluția sau de fapt involuția politicilor externe americane, cea de-a doua, adică suveraniștii, nu pomenesc nici măcar un cuvânt despre modul în care justiția sau mai exact România nu mai este deloc suverană. Din momentul în care Trump s-a arătat fascinat de dacul nostru care aspiră la tronul lui Decebal, absolut toți susținătorii georgescului văd în excentricul președinte american un fel de zeu care, orice ar face și orice ar spune, face și zice bine. Or în privința fraților Tate, lucrurile nu sunt deloc așa cum au fost prezentate de către anumite oficialități americane obediente lui Trump. Să ne uităm un pic în Europa noastră, mai exact în Marea Britanie, adică locul unde dacă ar fi pus piciorul cei doi frați, ar fi fost automat transferați la bulău. Și atunci unde e logica? În cine credem noi? Faptul că banul vorbește și în acest caz, n-ar trebui să ne surprindă dar parcă e prea de tot. Să intervii atât de brutal, fățiș și nerușinat într-o problemă juridică parcă nu se prea pupă cu mult trâmbițata democrație americană. Asta pe de o parte. Din păcate, pe partea cealaltă, adică aici, în România, ne confruntăm cu o justiție de râsul curcilor, din moment ce eliberezi niște inculpați (că da, asta a fost și nu permisia acordată pentru purtare exemplară!) care au distrus viețile unor oameni aburindu-i pe români cum că Tristanii vor reveni cu mare drag în România pentru continuarea anchetei. Niciodată dar niciodată nu vor mai reveni, indiferent ce Isoldă le-ar mai face cu ochiul. Din păcate, singurii care cred în această gogoriță sunt cei din justiție. Aflați, normal, și ei în solda cuiva!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
14.4 °
46 %
2.3kmh
100 %
mie
17 °
J
20 °
vin
20 °
S
25 °
D
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă o dovadă că maşinile mai frumoase atrag şi pisi şi pisici.  

EDITORIAL

A fost o săptămână agitată, mai ales pe plan politic. Din păcate, dacă e să o comparăm cu ce va urma, e posibil să...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă-i ceai, e ceainărie Dacă-i vin, e vinărie Dacă-i bere-i berărie, Dacă-i rom, e RO, Mărie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...