Ediția a XVI-a, din 1988, a debutat altfel decât edițiile anterioare: ca un preludiu, cu evocări ale personalității și operei lui Eminescu în școli, așezăminte culturale, întreprinderi și instituții. Evenimentul central a venit după aceasta, pe 14 iunie, cu un colocviu – „Pe urmele lui Eminescu” –, organizat, de data aceasta, de Muzeul Județean și coordonat de Dumitru Vatamaniuc.
Temele au punctat traseul românesc al lui Eminescu: ,,Eminescu și Suceava” (Albumița-Muguraș Constantinescu), ,,Eminescu în conștiința contemporanilor din Banat” (Petru Olade), ,,Eminescu – trecător prin Sibiu” (Cornel Lungu), ,,Eminescu la Florești” (Ioan Anastasia), ,,Eminescu și Constanța” (Nistor Barbu), „Eminescu și județul Neamț” (Marcel Drăgotescu), ,,Eminescu și un pariu junimist fără câștig” (Aureliu Goci). Colocviul a fost susținut prin expoziția fotodocumentară de statui, busturi, case sau locuri din țară pe unde a trecut Eminescu. Acestea fuseseră adunate de un grup – muzeograful Valentin Coșereanu, scriitorul Emil Iordache, poetul Gellu Dorian, fotograful Ioan Helici și cineastul Vasile Amarghioalei – , care, în perioada 19 mai – 6 iunie 1988, au întreprins o expediție prin locurile legate de Eminescu. Grupul a avut și un jurnal – completat cu însemnări de D. R. Popescu, Mircea Radu Iacoban, Dumitru Vatamaniuc, Petru Creția, Antonie Plămădeală, Marin Aiftinca, Nicolae Băciuț, Lucian Valea –, care ar fi trebuit să rămână în arhiva Ipoteștilor. Au contribuit la realizarea traseului și Ioan Filipciuc la Cîmpulung, Mircea Gherman și Preda Pompiliu la Brașov, Teodor Damian la Sibiu, Ion Buzași la Blaj, Nistor Barbu la Constanța, Liviu Zgardă la Florești, Gheorghe Calotă la Brăila, Gh. S. Ștefănescu la Galați, Lucian Vasiliu la Iași.
Două concursuri s-au finalizat în zilele acestei ediții: „Eminesciana” – coordonat de Lucia Olaru Nenanti –, care a fost integrat, uneori, ca și la această ediție, Zilelor Eminescu, și tradiționalul „Porni Luceafărul…”, organizat de Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Botoşani, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor. Juriul, prezidat de Constantin Ciopraga, a acordat opt distincţii „Porni Luceafărul…”, oferite de revistele: „Luceafărul” (Doru Mateiciuc, Botoșani), „Convorbiri Literare” (Marin Rada, Slatina), „Contemporanul” (Ion Conac, Drobeta-Turnu Severin), „Familia” (Cristian Bădiliţă, Bucureşti), „Cronica” (Victoria Milescu, Bucureşti), „Ateneu” (Dan Lungu, Botoşani), „Caiete Botoşănene” (Vasilian Doboş, Bîrlad); distincția pentru critică literară i-a revenit Mihaelei Pop (Bucureşti).
Pe lângă numele enumerate mai sus, presa vremii, i-a reținut printre participanții la această ediție pe: Andi Andrieş, Gabriela Negreanu, Stelian Vasilescu, Iulian Neacşu, Carmen Firan, Laurenţiu Ulici, Corneliu Sturzu, Nicolae Turtureanu, Sergiu Adam, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Constantin Dracsin, Dumitru Ignat.
În 1989 a avut loc ultima ediție „socialistă”, a XVII-a, la care zilele s-au convertit în an: acestea au început în ianuarie, prilejuite fiind de ziua nașterii poetului, și nu s-au încheiat nici în iunie.
Şezătoarea literar-muzicală ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” a deschis șirul evenimentelor din ianuarie la Botoșani, unele dintre acestea, ecouri ale edițiilor anterioare, altele – cu ecou în ediția din iunie: lansarea concursului de creaţie şi critică literară „Pomi Luceafărul…” (ediţia a VIII-a), a concursului de interpretare a poeziei „Eminesciana” (ediţia a XVII-a), Gala restituirilor dramaturgice „Eminescu” (ediţia a IV-a), „Prelegeri eminesciene”, expoziţia fotodocumentară „Pe urmele lui Mihai Eminescu”, concerte simfonice, concursul naţional de limba şi literatura română ,,Mihai Eminescu”; concursul de creaţie pentru elevi „La steaua”, a doua bienală de artă fotografică „Eminescu-100”, expoziţii de carte, de artă plastică, de numismatică şi filatelie, şezători literare, spectacole, artistice etc.
În iunie, pe lângă cele anunțate în ianuarie, la Ipotești, a fost inaugurat Fondul documentar „Mihai Eminescu”, spații expoziționale consacrate evocării plastice a locurilor eminesciene, precum și Amfiteatrul în aer liber și elemente specifice decorului eminescian, precum fântâna cu cumpănă.
Cu ocazia centenarului, Spiru Vergulescu a vernisat expoziția „Locuri eminesciene” – 101 desene în tuș, care au rămas în Fondul de artă al Ipoteștilor. Șezătoarea literară „Omagiu la Luceafăr”, produsă în anul 1987, a fost reluată la Ipotești cu participarea lui Marin Sorescu, Horia Zilieru, Ioanid Romanescu, Paul Balahur, Marcel Mureșeanu, Ion Beldeanu, George Damian, Ioan Iacob, Lucian Valea.
Colocviul științific, în anul centenarului nici nu putea avea altă temă decât „Mihai Eminescu – omul deplin al culturii românești”, preluând cunoscuta afirmație a lui Constantin Noica. Au participat la această ediție: Constantin Ciopraga, Mihai Drăgan, Alexandru Husar, Pavel Florea, Dumitru Irimia, Ștefan Avădanei, Mihai Iordache, Vasile Vasile, Vasile C. Nechita, Valeriu Coreșeanu, Lucia Olaru Nenati, Dumitru Ignat, Victor Crăciun, Ion C. Rogojanu, Gavril Istrate, Dimitrie Vatamaniuc, Didona Eminescu, Gheorghiță Geană, Mihai Zamfir, Gheorghe Drăgan, Nicolae Crețu. Tradiționalele șezători literare – care vor transgresa, de altfel, perioada socialistă, metaforizând o tradiție populară, care avea alte valențe și venea din mediul rural –, au fost organizate de Centrul de Creație și Cultură a tineretului Botoșani în fața absolvenților de liceu, promoția 1989, din întregul județ și la întreprinderea „Electrocontact”. Vernisarea expoziției „Univers eminescian” de M. Bejenaru, la Galeriile de artă „Ștefan Luchian”, spectacolul itinerant „Eminescu la Botoșani”, în realizarea Teatrului „M. Eminescu”, spectacolul literar-muzical „Omagiu marelui Eminescu” au completat programul.
Premiile „Porni Luceafărul…” au fost oferite de revistele: „România literară” (Nicolae Ștefan Draghici), „Luceafărul” (Carmen Veronica Steiciuc), „Contemporanul” (Lucian Vasilescu), „Ateneu” (Gabriela Ciobanu), „Convorbiri literare” (Teodor Laurean), „Cronica” (Dumitru D. Palade), „Familia” (Gelu Alexandru Fulga).
Aceasta a fost varianta oficială, promovată și de presa vremii din 1989. E varianta care a rămas și în conștiința unor poeți de azi, care scriu: „Centenarul morții poetului, iunie 1989, scriitori invitați din 20 de țări în care Eminescu a fost tradus și peste 200 de scriitori români, cu evenimente care au umplut sălile teatrului botoșănean și Casei Sindicatelor, cu un ecou de presă imens atât în țară cât și în afara țării”.
În culise, se întâmpla însă, în 1989, cu totul altceva. Abia presa din 1990 prezintă dedesubturile acestei comemorări.
Vom apela la câteva relatări, oricum acestea nu sunt prea multe, fie că nu prea mulți au știut dedesubturile, fie că cine știe ce motiv i-a făcut să nu vorbească despre acest subiect.
Centenarul ar fi consumat „multă diplomație din partea farurilor călăuzitoare”. Și iată contextul, reconstituit de N. Turtureanu: „Discuțiile privind dimensiunile și strategia comemorării începuseră cu vreun an în urmă, la un simpozion al Asociației Scriitorilor din Iași, cînd s-a anunțat, cu mîndrie și recunoștință, că țara noastră a obținut «copyright»-ul celebrării prin UNESCO a centenarului morții lui Eminescu. Vestea a fost întîmpinată cu aplauze (fără urale). Căci, vedeți bine! basarabenii ne-o luaseră înainte, făcînd demersurile necesare la UNESCO (erau și cu taxele la zi), iar patria Poetului s-a simțit ofensată. Așa se și explică bruscul avînt oficial întru Eminescu. Revistele au primit chiar prețioase indicații să întocmească planuri speciale (…). Numerele și paginile de revistă consacrate lui Eminescu au întreținut, timp de aproape un an, un cult care neantiza cultul personalității de Scornicești. (…) Spre iunie ’89 oficialitățile intraseră în alertă, dacă nu în exasperare, «de-atîta Eminescu». Și, gîndiți-vă! ne aflam în anul congresului, în anul realesului (vremea culesului va veni mai spre Crăciun), iar unele reviste nu prea ieșeau din cuvîntul Domnului Eminescu. (…) la București se făcea – oficial – totul pentru ca nu cumva evenimentul să ia o amploare ce ar fi putut leza, Doamne ferește!, măreția mititelului. (…) comemorarea a avut aparențele unei deschideri naționale și chiar internaționale, la eveniment participînd și români sau cunoscători de română din afara granițelor. Mai greu a fost cu participarea scriitorilor dinlăuntru, în primul rînd – spre deruta amatorilor – data pelerinajului și a festivităților la Ipotești, Botoșani, Iași (și cea de la București, de altfel) a fost mereu schimbată, ca și cum ar fi fost vorba de acțiunea unei organizații secrete ori de o vizită «de lucru», desfășurată sub deviza «paza bună trece primejdia rea». «Primejdia» era, desigur, ca nu cumva vreun scriitor (neoficial) să intre-n vorbă cu un oaspete, fie acesta din Japonia, din Patagonia, din Iugoslavia sau din Basarabia. La drept vorbind, «periculoși» de transparenți erau basarabenii, care începuseră a crîcni și împotriva ceaușismului” (N. Turtureanu, „Ce căutam noi acolo”, în: „Cronica”, nr. 13, 30 martie 1990).
Ion Zubașcu scrie în „Flacăra”, nr. 24 din 13 iunie 1990: „Centenarul Eminescu, modul cum a fost înăbuşit şi muşamalizat, este una dintre cele mai grave şi odioase siluiri din întreaga istorie a culturii poporului român. Despre felul cum (nu) «s-a desfăşurat» Centenarul Eminescu pe meleagurile natale ale poetului, la Botoşani, vor depune mărturie scriitorii români prezenţi în acele momente, acolo”.
Iată și cronica evenimentelor de la Botoșani, pe care o reluăm integral:
„BOTOŞANI, 14 IANUARIE, dimineaţa, la Consiliul judeţean. O mînă de scriitori şi istorici, critici. Ploştinaru, economist specializat în analiza conjuncturii pieţei internaţionale, trimis la «margine» pentru că a îndrăznit să facă vagi aluzii la politica economică atinsă de mania gigantismului, ne spune decis că Eminescu va fi comemorat cum se cuvine, chiar dacă n-au sosit aprobările, și face un semn cu degetul în sus. Apoi adaugă zîmbind cu subînțeles:
– De la Suzana Gidea… Chiar dacă se va lăsa cu sancţiuni dumneavoastră faceţi propuneri, cum credeţi, cum vedeţi întîlnirea din iunie, noi ne luăm răspunderea…
– Să imprimăm o diplomă unică şi o medalie de aur, pe care să o conferim unui mare traducător, din lumea largă, zice cineva, se pare Ioan Alexandru…
– Linişte… Să vedeţi, nu avem aur, nu avem voie, la monetăria statului… Ştiţi, trebuie un decret şi…
Cineva îşi scoate verigheta şi o lasă să zornăie pe masă. Toţi ceilalţi sunt de acord să contribuie la adunarea aurului. Dar… nu e voie.
Nici filmul Eminescu nu s-a făcut, nici hotelul n-a fost gata la timp, cu noua aripă pentru oaspeţi, care n-au mai fost invitaţi «ca să se facă economii». Celor de faţă le-au apărut fotografiile triste în suplimentul de 40 de pagini.
Eminescu 100, o admirabilă tipăritură realizată de redactorii de la «Clopotul» şi mai ales de tehnoredactarea lui Valerian Țopa, care a paginat rîndurile scrise de colaboratori «de la Nistru pîna la Tisa». S-au tipărit 100 000 de exemplare, cărora li s-a interzis difuzarea în afara judeţului Botoşani. De vină era Direcţia difuzării presei, bineînţeles «primul poştaş al ţării»”.
„IPOTEŞTI, 15 IUNIE, dimineaţa. În biserica cea mică de la Ipoteşti un sobor de preoţi oficiază parastasul de 100 de ani de la trecerea în veşnicie a poetului Mihai Eminescu. Săteni, ciţiva securişti (în civil, cîţiva par sincer impresionaţi) aproape 30 de oameni de condei şi sculptorul Dan Covătaru, cel care în toamnă a lucrat capul colosal, de zeci de tone de piatră din «Poiana cu schit», în amintirea poetului. Basul Nicolae Florei intonează Tatăl nostru cu o voce profundă, vibrantă. În final rosteşte tare, apăsat, repetat de trei ori «şi ne izbăveşte de cel râu» Amin! Cîţiva o şterg englezeşte, tiptil spre uşă.
Între timp apare o delegaţie de la Iaşi, una de la Chişinău, mai mulţi oameni, cu diferite maşini, veniţi de la Timişoara şi Cluj. Îl reunosc pe Gh. Zaharia, secretarul Consiliului judeţean de la Iaşi, cu un prieten de-al său, Tăutu, pe-aproape se găsea şi şoferul care-şi tot făcea la cruci. Depun un buchet mare de flori, la mormintele părinţilor poetului. Par stînjeniţi. Îl felicită pe Lazăr Băducu, gazda noastră, pentru tot ce face în vederea comemorării «ilegale» a lui MIHAI EMINESCU. Apoi pleacă grăbiţi, să nu fie daţi absenţi de la slujbă.
Pe la prînz, în capela mică a familiei, Nicolae Florei repetă rostirea rugăciunii şi in final, de trei ori «şi ne izbăveşte de cel râu», făcînd din mîini un gest larg parcă de izgonire a unor spirite rele.
Poetul Ioan Alexandru îşi face cruce pînă la pămînt şi lăcrimează. Cîteva fiinţe se strecoară ca umbrele spre uşă. Un poet de limbă franceză mă întreabă de ce s-a adunat aşa puţină lume. Cînd ieşim afară auzim cum din cerdacul casei recită poetul Dabija, despre copiii care mor la Cernăuţi, otrăviţi de atmosfera îmbîcsită chimic, pe străzile pe unde a păşit cîndva elevul lui Aron Pumnul, adolescentul EMINESCU.
(…) La «Centrul EMINESCU», construit «ilegal», prin transferarea unui bloc P + 4 şi amenajarea lui corespunzătoare, în timp ce se filmează pe casetă, Jaucă îmi şopteşte că a sosit o comisie de «anchetă» de la C.C. şi că probabil el şi cu Băciucu vor fi tare «cercetaţi».
– Se lasă cu sancţiuni.
Îl întreb peste cîteva minute pe Lazăr Băciucu dacă-i adevărat. Îmi răspunde în şoaptă, în timp ce recită Grigore Vieru poemul său dedicat marii comemorări.
– Lasă-i dracului. Mai facem şi casa Luchian, după aceea fie ce-o fi!” (Radu Negru, „Secvențe de adevăr 89”, în: „Contemporanul”, nr. 4, 26 ianuarie 1990, p. 2).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
