Pescuitul la copcă, o cursă pentru captura cea mare. Pasiune și sport extrem la -15 grade C (VIDEO)

În dimineţile de iarnă friguroase, la temperaturi resimțite de -15 grade Celsius, barajul de la Rogojesti devine locul de întâlnire pentru zeci de pescari amatori care doresc să își pună la încercare îndemânarea și norocul cu pescuitul la copcă.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

DONEAZĂ!

Apa înghețată și vântul pătrunzător nu îi descurajează pe cei veniți cu un singur ţel, captura cea mai mare.

O mare de gheață acoperă apa barajului natural de la Rogojești, iar pe luciul înghețat sunt zilnic zeci de oameni îmbrăcați gros, cu mănuși și caciuli, care se pregătesc să pescuiască. Sunetul pașilor pe gheață se amestecă cu vântul rece, iar temperatura de -15 grade Celsius face ca fiecare respirație să devină vizibilă în aerul înghețat.
Barajul natural de la Rogojești este un loc unde, în fiecare iarnă, pasionații de pescuit se adună pentru a trăi magia unui sport de tradiție: pescuitul la copcă.

La temperaturi cu mult sub 0 grade, cu vântul tăios, albul imens al gheții și cerul senin, pescarii sunt pregătiți să înfrunte toate condițiile pentru a prinde câteva dintre cele mai valoroase exemplare de biban. Fiecare pas pe gheață, fiecare mișcare, pare să fie ghidată de o singură dorință: succesul în fața naturii.

Unii sunt echipați ca la carte, alții improvizează

Unii au venit pregătiți, cu scule și haine groase, de la zeci de kilometri distanță. Alții se mulțumesc să treacă de pe un mal pe altul, cu mâna în buzunar și o undiță improvizată.

„Vin în fiecare zi aproape, vin toată ziua mai câte 2-3 ore, după aia plec acasă, ce să fac, e frig, e rece, nu poţi să stai. Nu prea se prinde, nu prea mănâncă, nu ştiu, s-au retras pe undeva. Văd că în partea aia sunt oamenii, cred că în partea aia sunt retrași bibanii, că e mai adânc. Gheaţa are vreo 15, 10-15 centimetri, în unele locuri poate are mai mult încă. Eu de vreo 2 ani îs cu pescuitul”, spune Florin, un localnic chiar din apropierea lacului.

Dacă Florin a venit cu strictul necesar, sau chiar mai puțin, alt grup de pescari, din judeţul vecin, pare mult mai bine pregătit pentru a înfrunta frigul, dar și pentru a prinde pește.

„Din punctul meu de vedere în primul rând trebuie pasiune. Este primul lucru care te scoate din căldura căminului, să spun așa, și te face să înfrunţi frigul. Deci în primul rând pasiune. În al doilea rând, ce să zic, pe lângă pasiune îți mai trebuie echipamentul necesar, care după cum vine vedeți, constă la vremea asta în haine bune, încălțăminte corespunzătoare și cele trebuincioase pescuitului. O foreză, cred că o cunoaște toată lumea. Și în rest bețe de copcă, năluci și insistență. Răbdarea e o caracteristică a pescarului Deci toți știu ce înseamnă răbdare. Atâta timp cât ești pasionat nimic nu ne stă în cale”, spune Mihai Nicoară.

Fiecare stă cât poate rezista frigului

Majoritatea vin de la primele ore ale dimineţii şi stau în funcţie de cât pot îndura frigul. „Venim de dimineaţă. Nu ştiu pe la cât am ajuns în dimineaţa asta. Undeva în jur de 8 si ceva, 7. 7 şi ceva 8, pe acolo pe undeva. Plecăm de dimineaţă, dar nu ne uitam la ceas când ajungem. Din păcate în ultimii ani gheaţa e cam puţină, în sensul în care ştiu eu, doar o săptămână, două, poate trei.
Anul trecut au fost vreo 3-4 săptămâni. Anul ăsta asta cred că e a doua săptămână când e gheaţă aici pe Rogojeşti. Probabil că mai ţine o săptămână. De săptămâna viitoare se încălzeşte iar. Cândva da, eram mai activi, gheaţa ţinea mai mult timp. Din păcate acuma foarte putin. O săptămână , doua trei şi e cam gata cu gheaţa”, a completat un alt pescar.

Acesta spune că pescuitul, indiferent de sezon, este în primul rând despre pasiune. Și atât iarna, cât și vara, timpul petrecut pe marginea apei, sau, ca acum, chiar pe ea, este unic. „Fiecare tip de pescuit are farmecul lui. Nu ştiu, iarna, pescuitul la copcă parca are un farmec aparte, vedeţi şi voi, e altceva. Vara e cald, e frumos, dar şi iarna are farmecul ei”, spune Mihai.

Cum trebuie să fie gheața, pentru un risc mai mic de a se sparge

Pe lângă pasiunea pentru pescuit, în această perioadă împătimiții acestui sport trebuie să aibă și un grad de nebunie, aventurându-se pe gheața lacului care la mal are o adâncime de 10 metri, dar poate ajunge și la 14. Aceștia sunt, însă, buni cunoscători ai gheții și știu când să se aventureze și când nu.

„Ca să ne apărăm ce să facem, geci mai impermeabile pentru vânt, pantaloni pentru vânt impermeabili, cizme de spumă. Gheaţa cât să aibă, să aibă eu ştiu, 10 centimetri. Asta e gheaţă sigură, pentru că e gheaţă din aia sticloasă. Dacă era din aia mată, din aia care după ce se topeşte zăpada, apa ce face, ea intră în gheaţă şi o mănâncă, o poreşte, noi îi spunem. Dar asta e sigură”, spune Florin Babei.

Mai mult decât un hobby, o pasiune de-o viață

Pentru mulți dintre acești pescari, pescuitul la copcă nu înseamnă doar un hobby, ci o pasiune de-o viață. Este un sport care provoacă nu doar rezistența fizică, dar mai ales răbdarea și perseveranța. Pescuitul la copcă nu înseamnă doar o simplă distracție. Aici, pe apa înghețată a barajului, oamenii învață să fie răbdători. Uneori, îți trebuie ore bune până când înțelegi cum să îți pui momeala, cum să simți mișcările peștelui. Asta face totul mai interesant. În plus, atmosfera de aici e diferită. Iarna, când frigul pătrunde adânc în oase, ai senzația că ești mult mai aproape de natură, că timpul se oprește în loc.

„Patima, microbul. De mic copil fac asta. Bine, eu nu-s de aici de la Rogojești, eu îs din Botoșani, locuiesc în Huţani. Eu bat Prutul, îs pescar de crap, dar iarna mai ieșim la copcă, mai la un bibănel, mai ieșim din casă. Dacă ne permite timpul stăm și patru, cinci ore, şase ore. Dacă nu, o oră, două. Depinde și el dacă mănâncă, dacă ai la ce sta”, mai spune Florin Babei.

Nu doar un sport, ci o legătură cu natura

Este suficient să întrebi un pescar despre unelte sau monturi, că începe vorbește cu o căldură și o pasiune de nedescris, care par să contracareze instant frigul de afară. „Tot tot felul de năluci, eu pescuiesc la de astea, verticale, tot o formă de pește. Cu de astea dăm la biban. un pește artificial care imită tot un peste. El să vadă ceva în apă, că ochește, că strălucește. Că blițează în apă, îi dă flashuri”, spune pescarul.

Așezarea lor pe gheață, cu ochii concentrați asupra găurilor de copcă, arată o concentrare totală. Unii sunt adânciți în conversații, alții preferă tăcerea, dar fiecare își înțelege rolul în această scenă – unul de pescuit, dar și de trăire a unui ritual vechi. Pescuitul la copcă nu e doar despre ce prindem, ci despre legătura cu natura și cu cei din jur.

Și pentru unii dintre aceștia, pescuitul la copcă nu este doar un sport, ci și o adevărată pasiune transmisă din generație în generație. „Stau până diseară, când se înopteză. Vin cam o dată pe săptămână. De obicei prindem de fiecare dată. Zilele astea când a fost la copcă. Când nu era gheață nu se prindea nimic”, spune Ionuţ.

Verificări de la AJVPS și avertismente privind gheața

Însă, chiar și pentru cei care nu au trăit această tradiție de când erau mici, barajul de la Rogojești are un farmec greu de descris în cuvinte. Gheața pare să țină întreaga comunitate adunată aici, toți pescarii fiind unitați de aceeași pasiune. Iar pe măsură ce ziua progresează, discuțiile devin mai intense, pline de povești despre prinderea peștilor mari și despre lecțiile învățate pe gheață.

Din când în când activitatea acestora de pe luciul înghețat al apei este verificată și de angajații AJVPS Botoșani, pentru că aceștia trebuie să aibă permisul de pescuit la ei.

„La pescuit, na, depinde de la o zi la alta, ştiţi cum e, în funcție de timp, dacă este înghețat. Sunt vreo 20-30 de persoane uneori, în unele zile sunt și 50 și 10, depinde de timp şi de vreme. De obicei pescarilor nu trebuie să fim noi aici să le dăm voie. Ei vin singuri. Depinde fiecare de ce concluzie trage el, intră sau nu intră pe gheaţă. De obicei colegii mei sau eu, când venim, le spunem. Dacă nu ține gheața le aducem în atenție, nu e bine să intri că se rupe gheață, se poate întâmpla accident. Gheața are acum cam 10-11 cm depinde de zonă. Pe mijlocul unde curge cursul poate să fie mai subțire. Aici unde suntem noi are 10-12 cm”, a precizat Ioan Dohotariu, angajat al AJVPS Botoşani.

O formă de evadare din agitația lumii moderne

Așezarea pescarilor pe gheața de la Rogojești arată că pescuitul la copcă este mai mult decât un simplu sport. Este o formă de evadare din agitația lumii moderne, o clipă de liniște în zilele tot mai agitate ale vieții cotidiene. Această formă de pescuit continuă să fie iubită de mulți botoșăneni, ce s-au adunat pe la gheață pentru a trăi momente de neuitat chiar și în frigul extrem ce domină peisajul bătrânului baraj de la Rogojesti.

„Erau -10 grade când am plecat de acasă din Huţani. -10 grade erau în maşină. Da nu e frigul un impediment când ai microbul în tine, nu. Nu e frigul, poate să fie afară -30 de grade. Bine vorbesc când eram acuma 20 de ani, 20 şi ceva de ani în urmă, că de mic copil, la vârsta de 4 ani, eu bat Prutul, Siretul. Cu toate că locuiesc în Huţani, s-au stricat la noi în Huţani datorită balastierelor”, spune Florin Babei.

Pentru acești pescari, fiecare oră petrecută în mijlocul înghețului devine o oportunitate de a se reconecta cu natura. Cu fiecare pas făcut pe gheața groasă și cu fiecare moment în care așteaptă să simtă undița, se adâncesc tot mai mult în tradiție și în arta de a pescui pe timp de iarnă.
Pescuitul la copcă nu este doar o activitate individuală, ci o formă de socializare. Este un prilej de a lega prietenii, de a împărtăși experiențe și de a păstra vie o tradiție care aduce oamenii împreună. Deși nu toți sunt pești mari care să-ți umple coșul, fiecare pescuit pe gheață devine un moment care se înscrie în amintirile celor care îl trăiesc.

N. R. Pasiunea pentru acest sport poate deveni periculoasă, mai ales când temperaturile cresc ușor, așa cum s-a întâmplat astăzi, 1 martie, când gheața s-a rupt și doi pescari au căzut în apele înghețate. Menționăm că documentarea pentru acest articol a fost făcută în urmă cu o săptămână.