Telenovela numirii, alegerii sau schimbării managerului celui mai mare spital din județ nu este nici pe departe la ultimul episod. Vom mai asista așadar la destule frământări, la destule experimente care nu vor afecta negativ decât o singură parte: cetățeanul. Adică exact partea care ar trebui să fie în prim plan și ale cărui interese ar trebui să fie puse pe primul loc. Din start, pentru a mă face bine înțeles, vreau să subliniez faptul că acest concept, „manageriat” adică, are valori, scopuri și acțiuni diferite atunci când vorbim de instituțiile statului. Că da, un spital este o instituție a statului. Comparativ cu mediul privat unde managerul are rolul clar de a asigura cel mai drept drum către cea mai mare grămadă de bani, la stat treburile stau cu totul altfel. Rolul instituțiilor statului nu este nici de a face profit, nici de acumula bunuri, nici de a zăpăci bursele, ci un altul, extrem de clar: de a sluji oamenii. Din acest simplu dar complex motiv, alegerea, numirea sau schimbarea unui manager la stat (de fapt nici nu mi se pare potrivită această sintagmă!) trebuie să se producă sub cu totul alte coordonate. În primul rând, conducătorul oricărei instituții la stat trebuie să fie în temă cu ce se mănâncă activitatea de acolo. Din acest motiv, spitalul trebuie să fie condus de către un medic, la fel cum Tribunalul este condus de către un jurist, iar Inspectoratul Județean de Poliție este condus de către un polițist. Găselnița aceasta cu „bunul manager” se pare că a fost patentată cu decenii în urmă de către reprezentanții țărăniști, care au pus în fruntea Ministerului Agriculturii (prin 1996) un inginer … electronist. De atunci, ori de câte ori s-a ivit un post râvnit de către un politruc, imediat s-a găsit și justificarea: e bun manager! Așa au ajuns directori de spitale ingineri, juriști, economiști sau alte asemenea profesii care nu au avut, nu au și nu vor avea niciodată nimic comun cu medicina. Conform datelor preluate de pe site-ul Spitalului Mavromati, în această unitate spitalicească își desfășoară activitatea peste 200 de medici. Mi-e foarte greu să cred că dintr-o așa bază generoasă de selecție nu poate fi găsit un manager competent și eficient. Of, iar m-a luat gura pe dinainte și am spus „manager”! Nu, la spital nu ne trebuie așa ceva, ci un director, coordonator, șef, sau cum vreți să-l mai numiți, numai manager, nu! Că nu este pus acolo să aducă profit, ci să slujească pacienții. Pacienți care, încet-încet sunt transformați în clienți. Aici este marea problemă. Cetățenii nu mai sunt prima prioritate, ci ultima. Munții de bani care sunt manevrați în industria farmaceutică și în zonele adiacente au schimbat din temelii concepțiile și viziunile referitoare la sistemul de sănătate. Scopul pentru care există spitalele nu mai este luat în seamă decât de către cetățeni care, naivi, încă mai cred că statul le apără interesele, indiferent de ce natură or fi ele. Atâta timp cât această idee putredă de management în sistemul de stat va fi promovată și îmbrățișată de către liderii politici, cetățeanul va avea numai de pierdut în interacțiunile sale cu instituțiile create, culmea, tocmai pentru a veni în sprijinul lor. N-am să înțeleg nici în ruptul capului de ce e nevoie de acest concept de management statal când fondurile, infrastructura, resursele umane, procedurile și dispozițiile de lucru sunt deja stabilite, coordonatorului instituției revenindu-i doar sarcina de a veghea la bunul mers al activității, la disciplină și la atingerea obiectivelor programate. Repet, instituțiile statului nu sunt create pentru profit, pentru performanță economică! Ele au fost concepute pentru a ușura și îmbunătăți traiul oamenilor iar activitatea lor trebuie să se încadreze între anumite jaloane determinate de fondurile alocate, de infrastructură și resursele umane. Asta trebuie să urmărească un director, șef sau coordonator al unei instituții de stat. Că dacă e să ne luăm după performanțe economico-financiare, atunci să solicităm cât mai multe autopsii medicului legist, să limităm la câteva zile internările, să eliminăm măcar o masă pe zi, că bolnavii nu au venit la spital să se-ngrașe, să folosim la ortopedie huma că e mai ieftină decât ghipsul și alte asemenea măsuri ridicole și absurde care ar putea umple conturile unității sanitare. Dar acesta e scopul? Să se câștige bani? Categoric, nu! Două concluziise pot trage așadar: 1. Spitalele trebuie să fie coordonate de către medici așa cum școlile sunt coordonate de profesori, judecătoriile de juriști, ș.a. 2. Scopul principal al oricărei instituții a statului nu poate fi altul decât rezolvarea problemelor oamenilor. Atunci și numai atunci va exista respectul cetățeanului pentru autorități. Așadar, dragi ocârmuitori ai județului, faceți ca prepelița să zboare înapoi, pe meleagurile ei ieșene și căutați un medic corect, devotat, cinstit, harnic, bun organizator și ungeți-l director. Nu manager, că managerii sunt chitiți doar pe afaceri rentabile, chiar dacă mesele de operație achiziționate pe trei lei se rup sub pacienți sau unele medicamente se iau cu prețuri duble sau triple…
