joi, februarie 27, 2025
AcasăLocalPovestea mărțișorului, rescrisă an de an la Botoșani (video)

Povestea mărțișorului, rescrisă an de an la Botoșani (video)

Pietonalul Unirii din Botoșani a devenit, ca în fiecare an, locul unde tradiția prinde viață odată cu deschiderea Târgului Mărțișorului. Cea de-a XV-a ediție a manifestării a fost deschisă astăzi, dar cu mai puțini botoșăneni decât în anii trecuți.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Începând de astăzi, botoșănenii și toți iubitorii de artă populară sunt invitați să descopere cele mai frumoase creații ale meșterilor populari și artizanilor veniți din județele Botoșani, Suceava și Maramureș. Peste 40 de meșteșugari și artizani sunt prezenți, oferind spre vânzare mărțișoare realizate manual, podoabe tradiționale și obiecte de artizanat unice.

„Mărțișorul vestește primăvara, mărțișorul vestește viața și ne bucurăm că avem alături de noi 43 de meșteri populari și artizani veniți din județul Botoșani, din județul Suceava și din județul Maramureș. (….) Să aveți o primăvară frumoasă, însorită, parfumată, colorată și să vă bucurați de mărțișoarele care timp de trei zile vor poposi aici pe Pietonalul Unirii”, a declarat Iustina Irimia Cenușă, managerul Centrului de Creație Botoșani.

Realizate cu migală şi dragoste pentru frumos şi pentru tradiţiile strămoşeşti, mărţişoarele, care în tradiția populară sunt considerate talismane, respectiv vestitoare ale primăverii, sunt expuse la tarabele aflate pe Pietonalul Unirii până pe 1 martie.

Elevii din Todireni, mesageri ai bunătății

Anul acesta, botoșănenii nu au mai luat cu asalt Pietonalul la fel cum obișnuiau în anii precedenți. Chiar și așa, meșterii populari continuă să rescrie povestea mărțișorului, păstrând vie o tradiție care leagă generațiile. Un exemplu în acest sens sunt tinerii de la Liceul Tehnologic Todireni, care oferă o lecție de bunătate și dăruire. Anual, aceștia confecționează mărțișoare în scopul strângerii de fonduri pentru Azilul din comuna Sulița.

„Dorința de a ajuta niște persoane aflate în nevoie, dar în special încercăm să îi învățăm pe copii ce înseamnă să fii empatic, pentru că, dacă te pui în papucii celuilalt, cum zice un proverb englezesc, îți dai seama că trebuie să fii bun și trebuie să ajuți. (…) Anul acesta vom merge la azilul de la Sulița, unde ne așteaptă de câțiva ani încoace persoanele în vârstă să le facem o bucurie. Din bănuții strânși cumpărăm flori, ciocolată, un mic dar și nu știu dacă neapărat toate acestea contează, ci faptul că mergem să îi vedem. (…) Sunt mărțișoare confecționate chiar și de copii de grădiniță, împreună cu mămicile lor”, a declarat Carmen Hermen, directoarea Liceului Tehnologic din Todireni.

Mărțișoare lucrate cu migală la Centrul „Lucie Lecomte”

Din rândul tarabelor ticsite de mărțișoare, prima dinspre Muzeul Județean este cea a Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Lucie Lecomte” Botoşani. Pe lângă mărțișoare, persoanele din centru au avut grijă să aducă și alte obiecte care ar putea deveni un cadou bun de 1 martie. Spre exemplu, semne de carte sau ștergare atent brodate.

„Avem mărțișoare, broșe, prosoape, semne de carte. Un mărțișor făcut de mână se obține foarte greu, noi le-am făcut din decembrie până acum, în februarie”, a precizat Alin Adrian Călinescu de la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Lucie Lecomte” din Botoșani.

Deținuții din Botoșani au confecționat mărțișoare pentru copiii cu autism

Anul acesta, o inițiativă inedită a luat naștere la Botoșani, printr-o colaborare între Asociația Părinților pentru Copii cu Autism și Penitenciarul Botoșani. În cadrul acestui parteneriat, persoanele private de libertate au confecționat mărțișoare, folosind materialele puse la dispoziție de asociație. Fondurile obținute din vânzarea acestora vor fi direcționate pentru continuarea ședințelor de terapie pentru copiii cu autism.

„Este un sprijin pe care deținuții s-au bucurat să îl acorde prin munca lor și astfel noi marcăm primăvara în detenție. Colaborarea este foarte recentă, de la finalul lunii ianuarie, iar într-un timp foarte scurt am reușit să ne atingem obiectivele. Implicarea aceasta este o modalitate de a coopera împreună, de a fi un sprijin reciproc, de a arăta cât de mult poate fi valorizată persoana chiar dacă este în custodie sau are dizabilități”, a transmis Anamaria Bunduc, inspector principal educator la Penitenciarului Botoșani.

Mărțișorul, simbolul primăverii și tradițiile care îl înconjoară

Pe 1 martie, românii celebrează venirea primăverii printr-un obicei străvechi, păstrat cu sfințenie de generații întregi: oferirea mărțișorului. Acest mic talisman, alcătuit dintr-un fir alb-roșu și un simbol al norocului, este purtat cu mândrie de femei și, în unele zone ale țării, chiar și de bărbați, ca semn al renașterii naturii și al belșugului.

Originile mărțișorului

Deși nu se cunoaște cu exactitate momentul apariției mărțișorului, specialiștii consideră că obiceiul își are rădăcinile în tradițiile daco-tracice, fiind regăsit și la poporul bulgar, unde este cunoscut sub numele de „martenitsa”. O altă ipoteză susține că mărțișorul își are originea în Imperiul Roman, unde 1 martie marca începutul Anului Nou, sărbătorindu-l pe Marte, zeul războiului și al fertilității.

Pe teritoriul României au fost descoperite talismane asemănătoare, vechi de peste 8.000 de ani, realizate din pietre de râu vopsite în alb și roșu, dovadă a continuității acestui simbol până în zilele noastre.

Legenda mărțișorului

Cea mai cunoscută legendă spune că, într-o zi, Soarele s-a întrupat într-o tânără frumoasă și a coborât pe pământ pentru a participa la o horă. Un zmeu a răpit-o și a închis-o într-o temniță, iar lumea a fost cuprinsă de tristețe. Un tânăr curajos a pornit într-o luptă grea pentru a o elibera, înfruntând zmeul și reușind să readucă primăvara.

Cu toate acestea, rănile suferite i-au fost fatale, iar sângele său s-a scurs pe zăpada albă. De atunci, firul alb-roșu simbolizează sacrificiul și victoria luminii asupra întunericului.

Tradiții și obiceiuri legate de mărțișor

De-a lungul timpului, mărțișorul și-a păstrat rolul de talisman protector. În popor, se crede că acesta aduce noroc, belșug și fericire celor care îl poartă. Copiilor li se leagă la mână un fir alb-roșu pentru a fi feriți de rele, iar în unele zone ale țării, mărțișorul este însoțit de o monedă, simbol al prosperității.

La sfârșitul lunii martie, mărțișorul este agățat într-un pom înflorit sau într-o tufă de trandafiri, cu credința că dorințele puse în acel moment se vor împlini.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
5.6 °
5.5 °
87 %
2.2kmh
100 %
J
6 °
vin
5 °
S
4 °
D
5 °
lun
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Avantajul la avariile de iarnă e că se poate face și patinaj.

EDITORIAL

Privim în jur, ne îngrozim și ne întrebăm cum anume s-a ajuns la așa ceva, deși răspunsul e cât se poate de evident. Ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Nevastă-sa ne-a explicat Că burta lui, precum un pneu, Este de fapt mausoleu Pentru ... eroul decedat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...