miercuri, februarie 26, 2025
AcasăLocalRegulament pentru gospodărire urbană votat în Consiliul Local. Ce prevede

Regulament pentru gospodărire urbană votat în Consiliul Local. Ce prevede

Proiectul de hotărâre privind Regulamentul pentru gospodărirea, înfrumusețarea și păstrarea ordinii în municipiul Botoșani a fost adoptat astăzi, 26 februarie, în ședința ordinară a Consiliului Local.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Noile prevederi aduc schimbări semnificative atât pentru botoșăneni, pentru Asociațiile de Proprietari, cât și pentru operatorii de trotinete electrice, precum Bolt.

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale regulamentului a fost atribuirea unor noi obligații pentru Asociațiile de Proprietari, precum curățenia pe trotuare, locuri de parcare și întreținerea spațiilor verzi dintre blocuri. În urma nemulțumirilor exprimate de reprezentanții asociațiilor, Consiliul Local a modificat prevederile inițiale, eliminând obligația de administrare a locurilor de joacă, dar menținând responsabilitatea supravegherii acestora.

„Eu am făcut o adresă, dar văd că se pune sub sertare”

Totuși, în cadrul ședinței, un reprezentant al asociațiilor de proprietari a atras atenția că, în ultimii ani, sprijinul oferit de autorități a scăzut semnificativ, iar comunicarea cu municipalitatea este deficitară.

„În sezonul de primăvară, înainte ne mai dădea o parte pentru gard viu sau pentru văruit, dar în ultimul timp s-a întors spatele complet. (…) Nu avem cu cine discuta, parcă e dezmembrat, nu s-a comunicat nimic, se vede că este o activitate slabă față de anii anteriori. Este o suprafață mare între blocuri și nu există strategie. Eu am făcut o adresă, dar văd că se pune sub sertare”, a declarat Petrică Butnaru, președintele Asociației de proprietari nr. 1 și președinte al Federației Asociației de Proprietari.

Consilierul PNL Elena Fetcu, președinte de ședințe în CL, a spus că  „o să vă rugăm să luați la cunoștință proiectul numărul 2 de pe ordinea de zi și dacă considerați că mai necesită ceva îmbunătățiri, vă rugăm să ne faceți în scris”.

Municipalitatea schimbă regulile jocului pentru trotinetele electrice

Un alt subiect intens discutat a fost reglementarea trotinetelor electrice. Noile reguli stabilesc vârsta minimă de 14 ani pentru utilizatori, obligativitatea purtării căștii pentru cei sub 16 ani și interzicerea circulației pe trotuare, în parcuri și în zonele pietonale.

Inițial, proiectul prevedea amenzi între 400 și 800 de lei pentru trotinetele parcate neregulamentar, însă, în urma amendamentelor adoptate, sancțiunile au fost majorate la valori cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei. De asemenea, trotinetele trebuie acum parcate la cel puțin un metru distanță de clădiri și garduri.

Reprezentanții Bolt și-au exprimat dezacordul față de anumite restricții, în special în ceea ce privește interdicția de a staționa în apropierea stațiilor de transport public. Aceștia au argumentat că distanța influențează accesibilitatea serviciilor alternative de transport, însă au fost menținute prevederile propuse.

Toate prevederile Regulamentului pot fi consultate AICI.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
75 %
2.8kmh
100 %
mie
4 °
joi
6 °
vin
6 °
sâm
6 °
Dum
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru siguranţă, în noul Consiliu Judeţean discuţiile aprinse se ţin doar lângă stingătorul de incendiu.

EDITORIAL

Angrenat în niște războaie juridice cu final așteptat (cel cu Eugen Țurcanu fiind deja înscris la rubrica „Pierdut” dar nu numai atât întrucât tot circul...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat: De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...