marți, februarie 25, 2025
AcasăLocalO învățătoare din Botoșani, desemnată „Profesorul Anului”

O învățătoare din Botoșani, desemnată „Profesorul Anului”

Ioana Cristina Pașcău, învățător la Școala Gimnazială „Petru Zamfirescu” din Prisăcani, județul Botoșani, a fost desemnată câștigătoarea trofeului „Profesorul Anului din mediul rural”, la categoria „Profesori debutanți”, în cadrul celei de-a IV-a ediții a galei organizate de Teach for Romania.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Distincția recunoaște eforturile remarcabile ale cadrelor didactice care activează în mediul rural, contribuind la educația de calitate a copiilor din comunități defavorizate.

„Mi-a întărit şi convingerea că activitatea pe care o desfăşor la clasă este potrivită”

Prin pasiunea și devotamentul său, Ioana Cristina Pașcău demonstrează că orice copil, indiferent de locul în care s-a născut, merită acces la o educație care să-i valorifice potențialul.

„Odată cu câștigarea acestui premiu, care mi-a întărit și convingerea că activitatea pe care o desfășor la clasă este potrivită, sunt conștientă că am și mai multă responsabilitate în educația și formarea copiilor pentru ca aceasta să tindă spre ideal. Fiind la început de drum ca învățător, pot spune, din trăirea personală, că este un mediu plăcut, prietenos, în care am fost și sunt susținută de colectivul în care am intrat. Am încercat să dezvolt o foarte bună colaborare, un parteneriat stabil între profesor, părinte și elev, prin care să creez un mediu atractiv și eficient în procesul de educație al copilului”, a declarat Ioana Cristina Pașcău.

Educația, dincolo de sala de clasă

Ioana îmbină armonios rolul de învățător, soție de preot și mamă, implicându-se atât în educația elevilor săi, cât și în viața comunității, unde desfășoară numeroase activități care le completează dezvoltarea.

„Deși sunt la început de drum, am avut nenumărate activități școlare și extrașcolare împreună cu elevii și colegii din școală, dar fiind și soție de preot și mamă a doi băieți, mă implic în multe proiecte și activități cu copiii din parohie, iar acest lucru mă ajută și la școală, mai ales pentru că o parte dintre ei fac parte din parohia noastră – Parohia Chițoveni, oraș Flămânzi”, povestește Ioana.

Dăruirea și dragostea pentru educație sunt reflectate în relația pe care a construit-o cu elevii săi.

„În clasa mea, copiii sunt foarte dornici de cunoaștere și învățare, iar în fiecare zi de școală formăm o echipă iubitoare de carte. Mărturisesc că aproape în fiecare zi, când ajung la clasă, găsesc bilețele pe catedră, scrise de copii, în care își exprimă dragostea față de mine și cât de bine se simt ei la școală. Totodată, la sfârșitul programului, majoritatea copiilor simt să vină să mă îmbrățișeze ca semn de mulțumire”, a spus tânăra.

„Fiecare zi între copii este o provocare”

Pentru Ioana, cheia unei educații de succes este un mediu primitor, în care copiii să se simtă în siguranță și motivați să descopere lumea cunoașterii.

„Pot spune că fiecare zi între copii este o provocare, în sensul de a fi cu mult calm, cu multă răbdare și, foarte important, de a ajunge la inimile lor pentru a-i motiva să iubească școala. Pentru mine este o bucurie că am ales să profesez în acest domeniu, loc în care, prin muncă și perseverență, realizezi ceea ce ți-ai propus, iar bucuria pe care ți-o dau copiii prin zâmbetul și îmbrățișările lor te încarcă în fiecare zi cu energie pentru a putea să o iei de la capăt a doua zi”, a conchis tânăra învățătoare.

Gala „Profesorul Anului din mediul rural” aduce în lumina reflectoarelor dascălii care, zi de zi, își dedică timpul și resursele pentru a oferi elevilor o educație relevantă și de impact. Evenimentul își propune să promoveze modele de bune practici în învățământ și să încurajeze tinerii profesori să își urmeze vocația în școlile din comunitățile rurale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-1 ° C
3.6 °
-1.1 °
50 %
2.8kmh
1 %
mar
0 °
mie
7 °
joi
4 °
vin
6 °
sâm
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede că s-a schimbat conducerea la județ, se repară la fel, dar cu coșuri galbene.

EDITORIAL

Dacă analizăm la rece ce se întâmplă în momentul de față în România - și nu, scuza cu „așa e peste tot” nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Se liberalizează gazul, Va fi un altfel de negoț Dar știți care va fi necazul ? Se schimbă un hoț c-un alt hoț...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...