Cred că ar fi nimerit să încercăm să descâlcim, pe cât se poate, noianul acestea de știri contradictorii care ne asaltează din toate părțile. Liderii SUA și ai UE se bat în declarații, fiecare afirmând că a cheltuit mai mult în Ucraina decât celălalt. Sume enorme – sute de miliarde de dolari, sau euro, ce mai contează, că oricum nimeni nu le poate proba cu acte – sunt vehiculate cu vehemență și de unii și de ceilalți. Ideologic, fiecare spune că acționează în spiritul valorilor universale ale omenirii, deși și unii și ceilalți ascund schelete groaznice în fișetele din spatele ușilor capitonate.
Noua administrație americană vrea să își direcționeze întreaga atenție și cam toate resursele înspre Orientul Extrem, cu intenția vădită de a anihila China. De asta vrea să încheie urgent războiul din Ucraina, indiferent de costuri și de câte concesii va face Rusiei, lăsând Europa să descurce singură și financiar și militar, cu un tratat NATO trecut în plan secund.
Noul narativ american poate fi rezumat cam așa: „în afară de faptul că susținem ideologii contrare, nu vă mai putem proteja pe banii noștri”. În realitate, dincolo de aspectele de tip tranzacțional, administrația SUA este hotărâtă să ajungă la o înțelegere globală cu Rusia – inclusiv asupra Ucrainei – și să accelereze militarizarea Uniunii Europene, astfel încât să fie scutită de a asigura securitatea bătrânului continent, ca să se poată concentra pe competiția cu China.
Noul narativ european este deocamdată înțepenit într-un fel de consternare, așa cum apare în publicația Politico, oficiosul Uniunii Europene: „avem o alianță între un președinte rus care vrea să distrugă Europa și un președinte american care, de asemenea, vrea să distrugă Europa; alianța transatlantică s-a încheiat”. Din nou, Politico citează un diplomat european care „dorește să-și păstreze anonimatul”, caz tipic de lașitate birocratică de la Bruxelles.
În realitate, europenii fac eforturi vizibile să se regrupeze. Ei vor trebui să facă față unei noi ordini mondiale, în care americanii încearcă să-i atragă pe ruși de partea lor pentru submina alianța Moscovei cu Beijing-ul. Ordine în care europenii s-au trezit că nu sunt băgați în seamă.
De fapt, cam pentru toți – americani, ruși, europeni și asiatici – contează doar banii. Cu toții mint și exagerează, ca să aibă ce negocia dacă vor ajunge la negocieri directe. Și vor ajunge, pentru că nimeni nu vrea război, direct pe teren, cu bombe. În fapt, cu toții se pregătesc pentru un infinit război hibrid, cu mase de manevră, idioți utili, lovituri financiare și goană după resurse, alimentat copios cu noile tehnologii informatice și mijloace de supraveghere spațială.
În ceea ce ne privește, nu prea avem de ales. Între americanii de care ne despart câteva mii de kilometri și europenii care continuă să sprijine masiv investițiile din țara noastră, va trebui să ne aliniem cuminți spațiului geografic și cultural căruia îi aparținem. Dincolo de divergențele ideologice tot mai pronunțate de pe continentul nostru – vezi ascensiunea puternică a mișcărilor de dreapta, ancorate în ethosul local și care se împotrivesc preceptelor promovate de liderii ultra-progresiști de la Bruxelles – europenii vor găsi, fără îndoială, forța și resursele necesare pentru a apăra ceea ce au clădit în 2000 ani.
Mai concret, dacă americanii simpatizează sau chiar sprijină fățiș un anumit candidat de-al nostru, care convine ordinii dorite de ei în România, nu ne pot și obliga să îl alegem. Putem pune în fruntea țării pe unul bine ancorat în Uniunea Europeană, dar care să fie, în același timp, și un conservator moderat, orientat înspre specificul românesc și interesele concetățenilor săi, astfel încât să împace și capra europeană și varza suveranistă. Cine ne poate împiedica? Nimeni, numai să-l identificăm la timp. Depinde numai de noi.
