Un tânăr angajat la Penitenciar a ajuns la Urgențe după ce a fost rănit într-un accident rutier în drum spre muncă.
Tânărul de 27 de ani, din județul Iași, venea spre locul de muncă, la Penitenciar, dar în dreptul localității Zăicești mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier.
În urma incidentului, tânărul de 27 de ani a suferit mai multe traumatisme. În urma unui apel la serviciul 112 un echipaj SMURD cu medic a ajuns la fața locului. Șoferul a primit primul ajutor la fața locului. Ulterior tânărul a fost transportat la Urgențe. “Pacientul a ajuns în serviciul UPU cu un traumatism cranio-cerebral acut și traumatism cranio-facial. A fost stabilizat și urmează să se decidă protocolul terapeutic”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.
Cazul a intrat în atenția polițiștilor botoșăneni, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii urmează să stabilească exact circumstanțele în care a avut loc accidentul.
De asemenea, inspectorii de muncă au deschis și ei o anchetă, accidentul fiind considerat unul de muncă. După ce anul trecut a fost considerat unul dintre cei mai negri în privința accidentelor de muncă, inspectorii ITM au început și 2025 cu evenimente nedorite.
În urmă cu câteva zile un accident de muncă s-a soldat cu decesul unui bărbat din județ. Acesta a fost surprins de un mal de pământ și a murit după ce a agonizat o săptămână în spital.
Autoturismul avariat a fost ulterior ridicat de o autospecială SOS Savencu.