Spiritul de aventură se putea termina cu o tragedie pe iaz la Costești pentru o poliţistă şi mătuşa ei. Cele două femei au reuşit să se salveze în ultima clipă, sub ochii disperaţi ai rudelor de pe mal.
Un incident care ar fi putut avea urmări tragice a avut loc vineri seară, în localitatea Costești. Câteva clipe au lipsit până la o reală tragedie, după ce o poliţistă și bunica ei au fost la un pas de a se îneca în iaz, chiar în apropierea casei. Totul după ce cele două au încercat să meargă pe gheaţa de pe luciul apei.
Femeia de 40 de ani, poliţist local, tocmai venise în vizită la mătuşa ei. Îmbrăcată în hainele de serviciu, aceasta a încercat să meargă cu bătrâna pe podul de gheaţă de pe iaz. Doar că ce a urmaz putea fi un sfârşit cumplit pentru ambele femei. Din păcate, ele nu au ținut cont de faptul că, pe parcursul zilei, temperaturile ridicate au subrezit substanțial gheata, deja destul de subțire, devenind astfel instabilă. În momentul în care au pășit pe ea, gheața a cedat, iar cele două femei au căzut în apa extrem de rece a iazului. „Nepoata mea a venit a mine şi am zis hai să mergem pe gheaţă. Am mers până la mijloc, dar când să ne întoarcem înapoi, s-a rupt gheaţa sub noi. Am căzut amândouă în apă. Am intrat şi cu capul în apă, tot”, a povestit Eugenia, mătuşa poliţistei.
Tragedie pe iaz evitată de poliţistă
Momentul a fost unul de panică extremă, iar femeile au început să se lupte cu temperatura scăzută a apei și cu teama că nu vor reuși să iasă la timp. Cu toate acestea, instinctele de supraviețuire au intrat imediat în acţiune. Sub ochii speriaţi ai celor de pe margine, cele două au început să lupte cu gheaţa, pentru a se salva. „Am încercat să o împing pe ea afară, din apă, ca apoi să mă tragă şi pe mine. Dar de ce o împingeam, mai tare se rupea gheaţa. La un moment dat a reuşit să se rostogolească pe gheaţă şi m-a tras şi pe mine afară”, a mai spus bătrâna de 77 de ani.
Echipele de intervenție au fost alertate imediat și au ajuns la fața locului, însă cele două femei erau deja la adăpost. Din fericire, nu au suferit răni grave, dar au avut nevoie de îngrijiri pentru a face față șocului termic. „La locul solicitării am găsit două persoane de sex feminin care au fost evaluate din punct de vedere hemodinamic și erau stabile. Acestea au refuzat transportul la spital”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.
Polițista și mătuşa ei au avut noroc că au reușit să iasă la timp din apa îngheţată. Acest incident le-a oferit o lecție importantă despre pericolele ascunse ale iernii. Autoritățile recomandă prudență în fața fenomenelor meteorologice, mai ales când vine vorba de gheața de pe lacuri sau iazuri, care poate părea stabilă, dar se poate rupe oricând sub greutatea unui corp uman.