Primăria Municipiului Botoșani a organizat două concursuri pentru posturi vacante, însă niciun candidat nu a reușit să promoveze. Unii nu s-au mai prezentat la examen, iar ceilalți nu au trecut proba scrisă.
Primul post scos la concurs a fost cel de consilier juridic grad profesional asistent la Compartimentul Autoritatea Tutelară. La acest concurs s-au înscris trei candidați, însă doi dintre aceștia nu s-au mai prezentat la proba scrisă. Candidatul rămas a obținut, însă, doar 29 de puncte, mult sub pragul minim necesar pentru promovare, care este de 50 de puncte. „Sunt declarați admiși candidații care au obținut minimum 50 de puncte”, arată reprezentanții instituției.
Al doilea post scos la concurs a fost cel de consilier superior la Direcția de Impozite și Taxe, subordonată Primăriei Botoșani. Pentru acesta s-au înscris tot trei candidați, dar toți au fost respinși la proba scrisă deoarece niciunul nu a reușit să atingă pragul necesar pentru a trece proba. Concert, cei trei au obținut 34, 40 și 44 de puncte.