La câteva zile după alegerile parlamentare din 2020 am stat la discuții cu un prieten care s-a gândit să-și caute norocul peste hotare. Și prietenul mi-a spus câteva cuvinte care mi-au dat de gândit. Omule, dacă până acum m-am mai gândit că, la un moment dat, o să revin în țară, ei bine, în clipa de față revenitul în patrie mi-a ieșit cu totul din cap. Ai văzut pe cine au ales ăștia? Ai auzit de Diana Șoșoacă?! Nu, încă nu auzisem. Ei bine, o să vezi cât de curând ce-i poate capul. Prietenașul locuise o perioadă și prin Iași, așa că era mult mai informat. Și, pentru binele nației, ar fi fost mult mai convenabil ca numărul celor care aveau cunoștință despre „fenomenul” Șoșoacă să rămână la nivelul celui din 2020. Din păcate, se cam știe ce a urmat. N-a durat mult și i-am dat dreptate colegului. Și, privind în urmă, mă întreb de ce naiba am făcut facultate și m-am încăpățânat să rămân în țara unde politica e așa cum este. Aș fi trudit în străinătate? Care e problema? Își imaginează cineva că în România am huzurit sau că ceea ce am câștigat a fost o plată onestă pentru munca depusă? Mi-am câștigat pâinea muncind, deci nu cred că m-aș fi ratat în străinătate. Dintre colegii mei de facultate, zece au lăsat România în urmă și nu e niciunul care să spună că-i pare rău pentru asta. De venit nu mai vrea niciunul să revină. Nu după ce pecinginea asta numită șoșocarism a corupt nu doar viața politică, ci și pe cea socială.
Nu mai poți să comentezi pe vreo rețea socială, că se și găsește șoșocara sau șoșocarul de serviciu care să-ți atragă atenția că lucrurile ar fi stat mult mai bine în țara asta dacă Diana… Cred că știți deja despre ce e vorba. Dacă Diana era președinte, eram departe…
Cât de departe, mai exact? Să vedem… De ceva timp s-au înmulțit videoclipurile în care tot felul de personaje, gen feminin cel mai adesea, își exprimă nemulțumirea legată de actuala politică într-o manieră cât se poate de șoșocară. Adică urlete, înjurături și stropșeală, amenințări și ce se mai poate. Tot tacâmul după asemănarea celei care, iată, a umplut țara de prozeliți. E drept, ăștia de la butoane nu merită să ne reprezinte, dar dacă-i schimbăm cu cei care sunt pe val, la ce ne putem aștepta? Vine Șoșoaca să distrugă cloaca? Da, să presupunem că o distruge, dar ce aduce în loc? O cloacă mai mare? Doar asta poate livra. Răgete, scandal, balamuc total, nici vorbă de soluții concrete. Și, de parcă nu e de ajuns, apar tot mai multe imitatoare. Dintre toate, poate că cea mai evidentă este o „italiancă” promovată chiar de către senatoarea cu apucături. „Italianca” de-abia e în stare să pronunțe „Hohannis”, dar se dă în stambă pe rețele de socializare și are și fani. Un veritabil cerc al ororilor, care se lărgește tot mai mult, asemenea undelor provocate de o piatră aruncată în oglinda unui lac. O pecingine fără leac, deoarece tocmai cei care ar trebui să prevină apariția și dezvoltarea unor astfel de comportamente n-au făcut nimic. „Hohannis”e, fără îndoială, cel mai vinovat. Credeți că dacă individul care în sfârșit mai stă și prin țară și-ar fi făcut datoria, ar mai fi aflat o țară întreagă cine e Șoșoacă? Hohanisul a prestat atât de bine încât acum acum Șoșoacă face circ în Parlamentul European, așa că ne știe Europa întreagă. Într-o vreme eram cumva dezamăgit că cel mai cunoscut român de pe mapamond era – era că a fost detronat – un fotbalist cu exprimare precară. Ei, uite că se poate și mai rău. Încerci senzația de „mândru că sunt român” atunci când intri în vorbă cu niște cehi și ăia spun: „România?! A, Șoșoacă”.
Aiurea de tot, nu? Iar între timp, cei care muncesc din greu sunt tot aceia care își caută un viitor mai bun, undeva între granițele altor țări. România și-a pierdut complet direcția, iar tot ce avem de făcut este să asistăm la destrămarea unei iluzii pe care am păstrat-o mult prea mult timp. În acest context, nu mai are importanță nici studiile făcute în țară, nici sacrificiile aduse în favoarea unor idei care, de fapt, niciodată nu au existat. Trăim într-un paradox în care tot ce pare a fi progres se dovedește, de fapt, o pierdere continuă a încrederii în viitorul nostru. Cu asemenea politicieni nici nu e cum altfel.
