joi, februarie 6, 2025
AcasăLocalCOMUNICAT DE PRESĂ -  S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani

COMUNICAT DE PRESĂ –  S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani

06.02.2025

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani revine asupra comunicatului transmis în data de 05 februarie 2025, privind efectuarea remedierii avariei survenite pe conducta de alimentare apă cu diametrul de 375 mm, localizată la intersecția străzilor Nicolae Iorga cu B-dul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.

În urma desfășurării lucrărilor, a fost constatată necesitatea extinderii zonei de intervenție, fapt pentru care a fost necesară sistarea furnizării apei potabile și în alte zone.

Astfel, în data de 06 februarie 2025, în intervalul 08:00-17:00, vor fi afectați și consumatorii de pe următoarele străzi suplimentare: Independenței, Săvenilor, Pușkin, Verona, Grivița, Bucovina, precum și pe străzile interioare adiacente acestora.

Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Director General,

ec. Alin – Cătălin Cirimpei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
1.1 ° C
1.6 °
1.1 °
64 %
1.3kmh
6 %
joi
2 °
vin
2 °
sâm
3 °
Dum
2 °
lun
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Spitalul a fost acreditat cu încredere redusă, dar important e că a fost acreditat, până la urmă.

EDITORIAL

Nu sunt mare fan al pretinsei emisiuni valorizatoare de talente „Românii au talent” sau, mai pe scurt, „RAT”. La ce „nivel” a ajuns, se...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna-i a lui jumătate Și-așa o să rămână-n veci : Pentru că la greutate, El are suta, ea ... cincizeci! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...