Leo Grozavu, antrenorul FC Botoșani, a declarat în cadrul conferinței de presă care a prefațat duelul de astăzi cu Sepsi Sf. Gheorghe, că elevii săi nu au decât varianta victoriei.
„Sepsi este un adversar puternic, o echipă care și-a expirmat dorința să termine între primele șase la finalul sezonului regular. Cunosc mediul, cunosc în mare ce se întâmplă acolo chiar dacă s-a schimbat lotul de jucători. Și noi, după o primă partidă pe teren propriu în care am arătat că putem să avem forță, a venit un joc mai puțin reușit la Ploiești. Au fost acele zece minute în care am căzut din punct de vedere psihologic. Am încredere în băieți, din punct de vedere al capacității, al străduinței la antrenament nu am nimic de reproșat. Dar va trebui să arătăm și pe teren aceste lucruri. Când te prezenți în fața spectatorilor atunci contează ce faci”, a declarat Leo Grozavu.
FC Botoșani – Sepsi OSK, meci contând pentru runda a XXIV-a din SuperLigă va avea loc astăzi, 1 februarie, ora 14:30, pe Stadionul „Municipal”.
Toate partidele din SuperLigă sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport.