vineri, ianuarie 31, 2025
AcasăLocalAnul acesta, prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Anul acesta, prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Clubul Sportiv Nord dă startul înscrierilor pentru anul competițional 2025 în
concursurile sale tradiționale de MTB (Dersca, 2 august) și Trail (Teioasa, 3 august), anunțând și o premieră: Maratonul Nordului Botoșani, o competiție internațională de alergare pe șosea care va avea loc în 15 iunie în municipiul reședință de județ.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Nord în parteneriat cu Primăria
Municipiului Botoșani și își propune să atragă peste 500 de alergători la start, în probe de
semimaraton, cros de 10 km și cros pentru copii. Pentru anii următori, competiția își
propune să adauge în agendă și proba de maraton și să devină un veritabil eveniment
internațional.

Traseul va pune în valoare cele mai importante obiective de patrimoniu din Botoșani

În 15 iunie ne vedem la Botoșani, un oraș splendid, cu multe atuuri, în special de ordin cultural și de patrimoniu, pe care intenționăm să le fructificăm din plin pentru a transforma în anii următori Maratonul Nordului Botoșani într-una dintre cele mai frumoase și mai apreciate competiții de alergare pe șosea din țară și din această parte a Europei”, a declarat Alexandru Teioșanu, președintele CS Nord.

Traseul competiției va pune în valoare cele mai importante obiective de patrimoniu din Botoșani, fiind punctat prin numeroase scene și standuri creative. Comunitățile culturale, civice și profesionale ale orașului le pot folosi pentru a se promova și pentru a contribui la crearea unei atmosfere cu adevărat speciale. În acest fel, Maratonul Nordului Botoșani își propune să îmbine sportul, cultura și distracția într-un mod unic în România.

Maratonul va contribui la transmiterea unor mesaje publice importante: va promova mișcarea, stilul de viață sănătos și grija față de mediu, va prioritiza oamenii în detrimentul mașinilor în spațiul public, va promova patrimoniul cultural și valorile locale.

Maratonul Nordului Dersca MTB și Maratonul Nordului Teioasa Trail, în Festivalul Zilele Nordului

Maratonul Nordului Dersca MTB și Maratonul Nordului Teioasa Trail rămân în
localitățile lor gazdă consacrate, mulțumită sprijinului acordat de către primăriile și
consiliile Locale din Dersca și Darabani. Cele două competiții se vor înscrie, ca în fiecare
an, în programul festivalului Zilele Nordului, care va avea loc la Darabani și în alte
localități apropiate în perioada 31 iulie – 3 august 2025. Competiția de MTB de la Dersca
propune probe de 47 km (1000 metri diferență de nivel), 33 km (800 m diferenta nivel) și
un traseu de copii de 6,5 km, iar cea de Trail de la Teioasa are ca posibilități
semimaratonul (600 metri diferență de nivel), un cros de 10 km, unul de 6 km și o probă
pentru familii.

Taxele de înscriere variază între 90 și 200 lei, dar pe durata lunii februarie sunt
disponibile pachete de reduceri pentru cei care se înscriu la două sau la toate cele trei
competiții. Înscrierile se fac prin platforma Race Hub pe site-ul maratonulnordului.ro.
Competițiile sunt înregistrate în calendarele oficiale ale federațiilor sportive de profil din România.

Maratonul Nordului este cea mai longevivă competiție de alergare din Moldova,
având la activ 15 ediții de MTB (ciclism) și opt ediții de Trail (alergare pe teren accidentat).
Odată cu organizarea primei ediții de alergare pe șosea, MN devine singurul eveniment
sportiv din țară care găzduiește toate cele trei discipline (MTB, Trail și Șosea).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.8 ° C
8.8 °
7.2 °
95 %
1kmh
92 %
vin
9 °
sâm
8 °
Dum
4 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când viața se complică, normal să cauți pe cineva să te apere.

EDITORIAL

Asistăm în ultima vreme la o luptă crâncenă, surdă și oarbă între rețelele de socializare și presă. Fiecare dintre părți o acuză pe cealaltă...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...