spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocalPolițiștii, alături de preoți. Campanie de prevenire a violenței domestice în rândul...

Polițiștii, alături de preoți. Campanie de prevenire a violenței domestice în rândul enoriașilor

Pe 30 ianuarie, cu ocazia Sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de colegii de la Poliția orașului Bucecea, au fost prezenți la Biserica Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din localitate. Scopul acțiunii a fost informarea cetățenilor cu privire la drepturile victimelor violenței domestice și modalitățile prin care acestea pot solicita ajutor.

Această inițiativă face parte din proiectul local “Te ajutăm să fii în siguranță”, derulat în mai multe parohii din județul Botoșani.

Activitățile desfășurate de polițiștii de prevenire vizează, în special, femeile, copiii și alți enoriași care participă la slujbele religioase, scopul fiind creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor asociate violenței în familie.

Cu sprijinul preotului slujitor Ioan Emanuil Cojocariu, polițiștii au discutat cu enoriașii despre prevederile Legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Discuțiile s-au concentrat pe soluțiile pe care victimele le au la dispoziție în situații conflictuale și pe schimbările legislative recente menite să le protejeze mai eficient.

Pentru o mai bună informare, participanții au primit materiale tipărite realizate în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Acestea conțin detalii despre condițiile în care poate fi solicitat un ordin de protecție, serviciile de sprijin disponibile pentru victime și recomandări utile pentru persoanele care se confruntă cu abuzuri în familie.

Campania de prevenire a violenței domestice continuă în mai multe parohii din județ, polițiștii încurajând comunitatea să se implice activ în combaterea acestui fenomen prin informare și raportarea cazurilor de abuz.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...