Asistăm în ultima vreme la o luptă crâncenă, surdă și oarbă între rețelele de socializare și presă. Fiecare dintre părți o acuză pe cealaltă că manipulează, că prezintă adevăruri pe jumătate, că minte pe de-a-ntregul sau că nu are altceva în plan decât diversiunea și deturnarea atenției opiniei publice. Faptul că ambele entități își trag spuza pe interesele proprii nu este o noutate pentru nimeni. Culmea este că cele două se susțin cumva una pe alta, deși sunt într-un război deschis și într-un uriaș conflict de interese. Cum se susțin? Foarte simplu: rețelele de socializare se folosesc de știrile publicate în presă, știri pe care le aduc din condei așa cum vor, iar presa se folosește de rețele pentru distribuirea materialelor și știrilor. Dar în loc să fie o colaborare, cele două izvoare de informații pentru omenire își dau la gioale ori de câte ori li se intersectează pașii pe imensul teren online. Ba mai mult, rețelele încep să creadă în ideea că în curând presa își va da obștescul sfârșit și astfel spațiul vital de care vorbeam, online, adică, le va reveni lor. După fulminantul start și după exponențiala dezvoltare a rețelelor de socializare așa s-ar părea că va fi, numai că un singur lucru le scapă administratorilor acestor platforme: informațiile pe care ei le schimonosesc și le aruncă în farfuria opiniei publice sunt culese de către jurnaliști, adică de cei ce (încă!) mai slujesc presa. Altfel spus, prin dispariția publicațiilor online ar dispărea din prima cel puțin 50 la sută din arsenalul rețelelor de socializare. Așadar, acest lucru nu se va întâmpla. Da, presa pe hârtie a murit aproape în totalitate, dar presa online va trăi încă mulți, mulți ani de-acum înainte. Cum de s-a ajuns la o asemenea concurență între cele două, nu e greu de lămurit și de înțeles. O parte dintre jurnaliști, orbiți de strălucirea arginților au început să prezinte adevărul în alte lumini, fapt care nu a trecut neobservat de către beneficiarii muncii lor, adică cititori, ascultători sau telespectatori. Nemulțumiți de faptul că cei din presă vor să îi manipuleze și să-i ducă pe alte cărări decât cele uzuale pentru ei, oamenii s-au îndreptat către rețele de unde, sperau ei, vor lua informația crudă, nefiltrată de analiști sau comentatori adică de papagalii manipulatori care, la comandă și în schimbul unor sume frumușele de bani, aduceau adevărul din condei și îl prezentau așa cum își doreau „investitorii”. Observând această tendință, șnapanii rețelelor și-au spus în barbă: „Ce, noi suntem mai proști? Noi nu putem manipula?” Și s-au apucat de treabă, orice știre adevărată fiind împănată cu informații false și uneori cu mari semne de întrebare că după ce intrăm pe o știre ni se nasc în minte îndoieli mai mari decât China TikTok-ului! Nu mai suntem siguri nici dacă e noapte sau zi, luni sau duminică, și nici dacă albul e alb sau negru! S-a ajuns într-o asemenea situație încât omul de pe stradă dacă trece de la presă la rețele cade exact din lac în puț. Cum s-ar spune, fuge de mincinoși și dă peste alții și mai mincinoși! Pe de altă parte, o știm cu toții, întotdeauna prin presă s-au mai strecurat „șopârle”, ca să nu le spun minciuni dar parcă în ultima vreme, prea se exagerează. În acest context, rețelele țin aproape și ridică la rang de adevăr o mulțime de informații care ar trebui să-și găsească utilitatea doar în apusa vreme a presei pe hârtie, mai exact atunci când din toalete lipseau sulurile de hârtie igienică. Din toată această îmbârligare de dependență și dușmănie dintre cele două entități e logic să apară niște întrebări. Mai exact, două și anume: „cine e de vină?” și„ ce e de făcut?”. Dacă ar fi să răspund eu la aceste întrebări atunci în ceea ce stabilirea vinovatului de serviciu aș pune pe primul loc televiziunile de știri. În nici un caz publicațiile, scrise sau online! Pentru că acolo, în fața aparatelor tv s-a format armata de proști care azi consideră rețelele de socializare altarul adevărului, al culturii, al existenței lor, până la urmă. La respectivele posturi de televiziune li s-a servit zilnic acestor bravi oșteni, picătura de doctrină pe stomacul și mai ales creierul gol. Întrucât informația captată din presa scrisă implică un exercițiu al minții – adică cititul! – care nu prea este familiar multora, e limpede că cel mai simplu și mai lesne a fost așezatul în fotoliu și captarea cu gura căscată a bazaconiilor prezentate de către un așa zis formator de opinie, ghiftuit de bani de către postul respectiv. De aici și până la rețele unde informația provenea prin și mai puține semne din acelea numite de noi cuvinte, drumul a fost extrem de scurt și sigur. Cât privește întrebarea „ce ar fi de făcut?”, răspunsul este de asemenea, simplu: citiți oameni buni! Cititul pentru creier este precum hrana pentru stomac, precum exercițiul fizic pentru sistemul muscular. Orice informație scrisă pune creierul la treabă. Orice citat, text de 10 cuvinte sau poză îl face leneș. Și încă ceva: oricum se încearcă manipularea noastră, dar măcar să facă și domnii ăia din vârful piramidei niște eforturi. Să nu ne lăsăm duși cu preșul chiar așa, cu una cu două!
